“Infatuat ordinar”, “nesimţit”, “lipitoare”… sunt doar câteva dintre apelativele date de consilierul local din Timişoara Ciprian Jichici deputatului PSD de Mehedinţi Marius Manolache, finul premierului Victor Ponta, care a declarat, după ce parlamentarii şi-au votat pensii speciale ce pot ajunge şi la 4.600 de lei, „că nu putem să punem egalitate între un demnitar, înalt funcţionar public, care are o răspundere extraordinară şi un cetăţean normal, fie el muncitor, inginer, medic, ş.a.m.d.”
Noul Plan Urbanistic General al Timişoarei, aflat în lucru de mai bine de 4 ani, este în faza finală de avizare la nivel local şi urmează cea de avizare la nivel naţional. Zona liniilor de cale ferată, pe care primarul Nicolae Robu ar vrea să le ducă în subteran, este definită ca şi zonă de reconversie, la fel ca şi alte suprafeţe mari de teren din oraş care stau în paragină, spune consilierul Ciprian Jichici, preşedintele Comisiei de urbanism şi amenajarea teritoriului a consiliului local.
Cereri surpriză, marţi, la Primăria Timişoara. După o analiză a activităţii Colterm pe anul 2013, consilierul local PNL Ciprian Jichici a cerut demiterea directorului general al societăţii de termoficare, Petrică Pampu. Motivul? Cheltuielile cu salariile sunt nejustificat de mari, având în vedere situaţia companiei, a motivat alesul. Totul va rămâne la latitudinea Consiliului de Administraţie al Colterm.
Deşi îndelung disputată, preluarea Aeroportului Timişoara nu este chiar o bucurie, atrag atenţia liberalii. Consilierul local Ciprian Jichici spune că această societate nu este nicidecum un trofeu economic, pentru că are mari probleme la ora actuală, iar dacă administraţia judeţeană nu vrea să cedeze primăriei jumătate din acţiunile care ar urma să fie preluate de la Ministerul Transporturilor va trebui să îşi asume singură pe viitor şi investiţiile necesare pentru dezvoltarea acestui obiectiv strategic.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4