Aproape o sută de elevi din Timişoara au fost găsiţi, marţi, prin baruri sau cluburi de internet, în timpul în care ar fi trebuit să fie la şcoală. “Pauza” de recreere le-a fost stricată de poliţiştii care au verificat localurile din apropierea unităţilor de învăţământ.
Polițiștii din Timișoara au pornit din nou, miercuri dimineața, pe urmele elevilor care își petrec primele ore în localurile și cluburile de internet aflate în apropierea școlilor. Toți adolescenții care au fost găsiți lipsind nemotivat de la școală au fost legitimați, urmând ca rapoartele respective să fie înaintate Inspectoratului Școlar.
Controalele făcute de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar din Timiş în primul semestru pentru a verifica prezenţa la ore nu-i sperie deloc pe elevii din judeţ. Dacă după primele controale făcute în luna octombrie numărul absenţelor a fost în scădere, în luna februarie elevii au adunat cele mai multe absenţe din ultimele cinci luni.
Elevii din tot judeţul au fost marţi în
atenţia poliţiştilor. Agenţii au
controlat toate barurile şi cafenelele din jurul
şcolilor, pentru a-i prinde pe chiulangii. Numai la
Timişoara, mai bine de 60 de elevi au fost
găsiţi prin diverse localuri în timp ce
fentau cursurile şi îşi omorau timpul la o
cafea.
| 
TIMIŞ - De când există şcoală, există şi chiulangii. Depinde unde, cu cine şi cât de des o faci. În zilele noastre puţini sunt elevii care chiulesc pentru a merge la o piesă de teatru sau la operă… Învechite năravuri ar trebui să aibă cel aflat în culpă!
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.