O nouă victorie pentru CS FC Chişoda, 3-0 (2-0) în faţa grupării poliste FC Politehnica 2002 Timişoara în cadrul ligii a patra a Diviziei D Timiş, într-un joc disputat în etapa a 25-a!

 

Asociaţia Sport Club Tătucu Giroc- Chişoda a luat fiinţă in anul 2009, in memoria celui care, alături de echipierii de la Universitatea Timişoara, reuşea, in anul 1972, primul şi ultimul (deocamdată) titlu pentru rugby-ul din oraşul de pe Bega. Iniţiativa a aparţinut lui Mircea Bologa şi Ioan Chiriţă, cărora li s-a alăturat Marius Tătucu, fiul marelui campion, fost dascăl de educaţie fizică in comună.

Poliţiştii din cadrul Poliţiei comunale Giroc, în timp ce efectuau serviciul de patrulare în zona de competenţă, au depistat un tânăr care transporta un aparat de aer comprimat. Au procedat la legitimarea acestuia, stabilind ca se numeşte: S. V. Claudiu, de 27 ani, din Chişoda, judeţul Timiş.

Judo-ul, un sport relativ nou la noi, câştigă tot mai mulţi adepţi în

România şi, graţie antrenorului Mihai Andron, în Giroc şi Chişoda.

Judo-ul, aşa cum îl caracterizează Mihai Andron, poate fi un mod de

viaţă, acest sport putându-ne învăţa să fim disciplinaţi, hotărâţi şi,

mai ales, corecţi. De doi ani, antrenorul de categoria I, posesor al

centurii negre cu 5 DAN, caută talente în Giroc şi Chişoda.

Divizionara D FC Chişoda mai are, forţat, o săptămână de aşteptare până la reluarea returului, AJF Timiş luând decizia amânării startului din cauza terenurilor proaste şi a vremii capricioase. Pentru suporterii chişozeni, veştile din tabăra echipei sunt multe.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 2 noiembrie 2026, în Timișoara?
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.

Ştiri din Timiș

Bolojan, la explicații cu liberalii timișeni: „Cei care doresc ca PNL să fie o clonă a PSD n-au decât să plece”
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 10

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3