Pentru două zile, Chişoda va deveni localitatea cu cei mai mulţi interpreţi vocali şi intrumentali pe metru pătrat. Şi asta pentru că în 25 şi 26 august tineri înzestraţi, din toate colţurile lumii, se vor întrece în cadrul celei mai mari compeţiţii internaţionale, dedicate memoriei lui Iosif-Sivu şi Cosmin Golban.
Din păcate, pe teritoriul Giroc- Chişoda culturile de păioase, incluzând aici orzul, orzoaica, secara şi grâul, se regăsesc pe suprafeţe tot mai mici, chiar dacă numai la orz, în acest an, recolta a însemnat aproximativ trei tone la hectar.
Deşi s-a născut doar în urmă cu aproximativ trei ani, Ansamblul de fluieraşi de la Chişoda se află prezent la toate marile confruntări artistice de pe scenele girocene ori din judeţ şi chiar pe cele din străinătate.
Două camere video care transmit imagini în direct din Giroc şi Chişoda au fost montate în cele două localităţi care compun comuna. Astfel, accesând site-ul www.giroc.ro, pagina de Internet a Primăriei Giroc, iar apoi, pe pagina principală la capitolul «Comuna Giroc» şi mai departe la «camere live» puteţi alege să vizionaţi imagini în direct din Giroc sau Chişoda.
Zilele trecute, elevii clasei a IV-a din Şcoala cu clasele I-VIII Chişoda au învăţat să-şi pregătească singuri tartinele pentru gustare.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.