Operaţie de coloană vertebrală, prin abdomen. Un pacient în vârstă de 50 de ani din Canada a fost operat luni la Spitalul Athena Timişoara, într-o intervenţie în premieră pentru România. Pacientului, care suferea de peste 5 ani de o discopatie discală lombară cu hernie de disc şi sciatică invalidantă, i s-a pus o proteză de disc în cadrul unei intervenţii care s-a făcut prin abdomen.

Pana de curand cea mai eficienta (dar si invaziva) metoda de slabit era balonul gastric chirurgical. Aceasta metoda implica introducerea unui balon de silicon in stomac, pentru reducerea capacitatii acestuia si crearea impresiei de satietate. Rata de succes a acestei interventii este cu mult mai mare decat a majoritatii curelor de slabire, ea dovedindu-si eficienta chiar si in cazuri grave de obezitate, cand orice altceva a dat gres. Insa, ca orice interventie chirurgicala, si aceasta prezinta riscuri, nu este recomandata oricui si este si costisitoare.

Îndemnarea chirurgicală este prima şi cea mai importantă lecţie pe care care le-a oferit-o vineri prof. dr. Cornel Petre Brătilă medicilor obstetricieni şi ginecologi din vestul ţării, participanţi la un primul curs de chirurgie vaginală avansată, organizat în Spitalul de obstetrică-ginecologie dr. Dumitru Popescu Timişoara. Şase femei au fost programate vineri pentru intervenţii prin această metodă.

O tânără de 19 ani diagnosticată cu scolioză primară, boală care i-a cauzat o asimetrie pronunţată în zona bustului, va fi operată vineri la Timişoara, în cadrul Conferinţei Naţionale a Plasticienilor din România.

Eveniment

Șofer de TIR, găsit mort în cabină după ce a ieșit cu autotrenul de pe DN 6, în Timiș
Un șofer de TIR în vârstă de 62 de ani și-a pierdut viața miercuri seară, după un eveniment rutier produs pe DN 6, între localitățile Topolovățu Mare și Șuștra.

Ştiri din Timiș

Noi restricții de trafic în Timișoara. Se închide circulația pe bulevardul Revoluției 1989 pentru reasfaltare
Șoferii care circulă pe bulevardul Revoluției 1989 din Timișoara trebuie să se pregătească pentru restricții de trafic începând de joi, 23 iulie.

Ştiri din Timiș

Trei zile de muzică sub cerul liber la Gărâna Folk. Taxi, Bosquito, Mircea Baniciu și Ducu Bertzi, printre artiștii care urcă pe scenă
Poiana Lupului din Gărâna devine, în perioada 24–26 iulie, punctul de întâlnire al iubitorilor de folk și muzică live. Festivalul Gărâna Folk revine cu ediția a 19-a și promite trei zile de concerte, activități în natură și momente dedicate comunității, într-unul dintre cele mai spectaculoase decoruri din Munții Banatului.

Ştiri din Timiș

Admitere 2026 la UVT: criminalistica și psihologia, cele mai căutate. Până la opt candidați pe un loc
Interesul pentru admiterea din acest an la Universitatea de Vest din Timișoara a crescut față de anul trecut. Potrivit datelor preliminare publicate de universitate, peste 6.100 de candidați s-au înscris la programele de licență, cu aproximativ 16% mai mulți decât în sesiunea din vara lui 2025. Cea mai mare concurență s-a înregistrat la specializarea „Științe aplicate în criminalistică”, unde au fost 8,5 candidați pe un loc finanțat de la buget.

Ştiri din Timiș

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!
ADVERTORIAL. BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni de schimb valutar în agențiile companiei și se înscriu pe site-ul bsgexchange.ro.

Mapamond

O țară din UE interzice, în premieră, accesul la rețelele sociale pentru copiii sub 15 ani
Parlamentul Franței a adoptat o lege care interzice copiilor cu vârsta sub 15 ani să își creeze sau să dețină conturi pe rețelele sociale, precum TikTok, Instagram sau Snapchat. Dacă legea va trece și de controlul constituțional, Franța va deveni primul stat din Uniunea Europeană care introduce o astfel de interdicție, relatează The Guardian. 4

Ştiri din Timiș

Ce se întâmplă cu parcarea de la Spitalul Județean și viitorul stadion? Simonis reclamă întârzierea unui răspuns, Primăria vine cu explicații
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că administrația județeană așteaptă de aproape o lună un răspuns din partea Primăriei Timișoara privind terenul pe care dorește să construiască o parcare în apropierea Spitalului Județean și a viitorului stadion. În schimb, primăria afirmă că răspunsul oficial este redactat și urmează să fie transmis. 1

Ştiri din Timiș

FOTO. Coșurile sunt goale, gunoaiele pe jos. DRDP Timișoara: șoferii riscă amenzi de până la 6.000 de lei
Traficul intens din sezonul estival aduce nu doar aglomerație pe drumurile naționale și autostrăzi, ci și o problemă tot mai vizibilă: cantitățile mari de deșeuri abandonate în parcări.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici