După ce au dat năvală la înscrieri, timişorencele s-au cam lăsat aşteptate în prima zi a preselecţiei organizate în cadrul caravanei „Miss Universe poţi fi chiar tu!”, ce poposeşte în acest sfârşit de sătămână la Iulius Mall Timisoara.

Opţiunile turistice ale timişorenilor se schimbă. Deplasările în ţările calde de pe ţărmul african sunt înlocuite cu vizitele de câteva zile în marile oraşe europene. Schimbările sunt influenţate atât de problemele politice din zona arabă, cât şi de banii mai puţini disponibili pentru concedii. Sunt preferate Paris, Roma sau Londra, unde vizitele turistice sunt dublate de sesiunile de shopping.

Cum n-a mai rămas decât o zi până la 8 Martie şi cum primăvara bate, chiar dacă încă timid, la uşă, zambilele, lalelele, garoafele şi orhideele au invadat trotuarele la Timişoara, scoase la înaintare de florari pentru a-i convinge mai uşor pe domni să le cumpere.

Deşi ar trebui să bată vânt de primăvară, e încă ger şi umblăm încotoşmănaţi. Frig sau nu, e 1 Martie, iar Timişoara s-a împodobit sărbătoreşte cu mii de mărţişoare, Dăm de ele la tot pasul.

Protestele împotriva majorării preţurilor la combustibili continuă la Timişoara. Blocarea unei benzinării de pe Calea Aradului, marţi seara, a fost doar începutul acţiunilor de protest, spun şoferii. Fără a fi organizaţi în vreo asociaţie, conducătorii auto au hotărât să organizeze un nou protest, sâmbătă, la ora 12.30, la Stadionul „Dan Păltinişanu”.

Mapamond

Rusia se declară deschisă dialogului cu UE, dar avertizează: „Nu acceptăm ultimatumuri”
Rusia s-a declarat deschisă dialogului cu UE, dar a transmis că nu va accepta ultimatumuri, pe fondul unor semnale privind reluarea contactelor diplomatice dintre Moscova și Bruxelles.

România

Nicușor Dan, nouă deplasare externă. Destinația: Istanbul
Președintele Nicușor Dan participă sâmbătă, la Istanbul, la ceremonia de intrare în serviciul Forțelor Navale Române a corvetei „Contraamiral August Roman”, construită în Turcia și achiziționată de MApN pentru 223 de milioane de euro.

Eveniment

Un șofer a avut nevoie de îngrijiri medicale după un accident produs într-o intersecție din Timișoara
Un bărbat de 51 de ani a fost rănit și transportat la spital, în urma unui accident rutier produs joi, la intersecția dintre Bulevardul Take Ionescu și strada Nicu Filipescu din Timișoara.

Eveniment

Mașină lovită de tramvai la Timișoara. Un șofer a ajuns la spital
Un accident rutier produs astăzi, în Timișoara, s-a soldat cu rănirea unui șofer de 65 de ani, după ce autoturismul acestuia a intrat în coliziune cu un tramvai aflat în mers. 1

Utile

Trafic restricționat sau chiar blocat pe mai multe străzi din Timișoara, începând de săptămâna viitoare
Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 22 iunie. Comisia de circulație a aprobat închideri și limitări de trafic pe mai multe artere importante, pentru lucrări la rețele de gaze, carosabil, cabluri electrice și montarea de parapeți.

Ştiri din Timiș

Mai multe stații STPT suspendate pe Torontalului. Linia 18 va circula deviat
Lucrările desfășurate la intersecția Căii Torontalului cu strada Liège afectează circulația mai multor linii de transport public din Timișoara. STPT a anunțat suspendarea unor stații pentru liniile E1, E6, M44 și M50, precum și devierea traseului liniei 18.

Ştiri din Timiș

Patru zile de festival cu peste 100 de evenimente gratuite vă așteaptă la Ziua Timișoarei - Celebrarea orașului. Cântă The Script
Casa de Cultură a Municipiului și Centrul de Proiecte Timișoara pregătesc o nouă ediție a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, care va transforma orașul, în perioada 31 iulie – 3 august, într-un amplu spațiu de celebrare a comunității, culturii și experiențelor urbane.

Ştiri din Timiș

Nici noul prefect USR nu știe care va fi soarta lui Fritz. Așteaptă motivarea instanței
Primul test pentru noul prefect al județului Timiș, avocatul Paul Finta, numit vineri în funcție, ar putea fi chiar situația primarului Dominic Fritz, după decizia definitivă prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat raportul ANI privind conflictul de interese. Finta evită însă, deocamdată, orice concluzie. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici