Sezonul vacanţelor este tot mai aproape, iar companiile aeriene au pregătit şi pentru acest an zboruri directe către destinaţiile de vară preferate de timişoreni.
Mai multe destinaţii turistice vor deveni disponibile din această vară pentru turiştii timişoreni prin zboruri charter. Conducerea Aeroportului Internaţional Timişoara a anunţat că este în negocieri cu mai multe companii aeriene pentru începerea operării acestor curse.
Locuitorii din vestul ţării pot pleca, din această săptămână, spre Tunisia cu curse de tip charter din Timişoara. Miercuri, 19 iunie, a decolat primul charter spre această destinaţie.
Azi în Timișoara
Miercuri, 8 mai, puteți merge la operetă, la un film, la o piesă de teatru, la un concert sau la expoziții.
Ştiri din Timiș
Strada Cezar, blocată de ani de zile, de clanurile Cârpaci și Stancu, a fost revendicată. După ce primarul Dominic Fritz a semnat dispoziția de demolare, luni la fața locului buldozerele au început treaba. Administrația USR și Primarul Dominic Fritz nu sunt la prima realizare de acest gen. În cei aproape 4 ani de când e la conducerea Timișoarei, Dominic Fritz a recuperat mai multe terenuri și imobile din mâinile clanurilor.
Capitală Culturală
Sâmbătă, la Teatrul German de Stat din Timișoara se va juca în premieră spectacolul „Fiul”, bazat pe un text de Florian Zeller.
Capitală Culturală
Bucurați-vă de sunetul autentic al muzicii pe vinil la Harababura Vinyl Fair, un eveniment ce are loc în perioada 10-12 mai la Bastionul Maria Theresia. Aici, iubitorii de muzică se pot întâlni pentru a explora colecții impresionante și pentru diverse audiții.
Capitală Culturală
Timișorenii sunt invitați la o serie de evenimente și acțiuni culturale în perioada 9 mai - 28 iunie. Acestea sunt organizate de Școala de Circ din Timișoara în cadrul proiectului „INSPIR. Impuls în cartiere”.
Capitală Culturală
Asociația Pro Datina, alături de Primăria și Consiliul Local Ghiroda, organizează luna aceasta ediția a XVI-a din cadrul Festivalului Național Concurs „Din Comoara Satului”.
Ştiri din Timiș
RETIM informează utilizatorii din Zona 1 Timiș că, în zilele de 30 aprilie, 4 mai, 6 mai și 7 mai, s-a confruntat cu mai multe întreruperi sau nerespectări ale programului de lucru de către o parte a personalului responsabil cu colectarea și transportul deșeurilor, ceea ce a afectat colectările pe unele trasee.
Ştiri din Timiș
Comunitatea timișoreană este așteptată sâmbătă, 11 mai, la Centrul Cultural și Educațional din Kuncz. Cu ocazia Zilei Porților Deschise, reprezentanții Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, alături de parteneri, au pregătit un program special pentru vizitatori. Cei care le calcă pragul vor putea participa la activități distractive, recreative, sport, dans și ateliere pentru întreaga familie.