CH Politehnica, aflată pe final de campionat, a reuşit să obţină semnătura pentru viitorul sezon a unui jucător de certă valoare. Este vorba de Marko Lasica, muntenegrean cu 48 de prezenţe în Naţionala Muntenegrului.
Ajunşi în play-out-ul campionatului, handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara nu se mai opresc din victorii. Deja aflaţi la un avans semnificativ pe primul loc al competiţiei, poliştii au învins din nou, de această dată în deplasare la Târgu Jiu.
CH Politehnica Timişoara a trecut de cei de la Bucovina Suceava, scor 24 – 22, în partida de pe teren propriu, contând pentru play-out-ul campionatului. Terenul propriu a însemnat de fapt sala din Sânnicolau Mare, cea din Timişoara, Constantin Jude, fiind închisă pentru reparaţii.
Veste bună pentru CH CSU Politehnica Timişoara. Clubul a ajuns la un acord cu actualul antrenor, Pero Milosevic. Venit la Timişoara pentru a mai salva cât se putea dintr-un sezon ratat, el nu a reuşit să ducă echipa în play-off, dar influenţa sa benefică s-a simţit clar.
Exilaţi de nevoie la Sânnicolau Mare pentru a juca următorul meci de campionat, handbaliştii de la Poli se pregătesc intens pentru disputa cu Bucovina Suceava. Sportivii au avut miercuri dimineaţă un ultim antrenament în Timişoara, ei urmând să plece la Sânnicolau Mare, unde vor disputa sâmbătă partida cu moldovenii. Sala „Constantin Jude” a intrat în reparaţii pentru turneul final al Campionatului European de baschet feminin.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5
Ştiri din Timiș
Societatea de Transport Public Timișoara anunță mai multe modificări în circulația unor linii metropolitane și a unei linii școlare, începând de luni, 2 noiembrie.