La câteva zile după baschetbalişti, şi handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara au reluat pregătirea returului de campionat. Elevii lui Constantin Ştefan s-au reunit la terenul „Ştiinţa", pentru o primă şedinţă de pregătire fizică.
Reşiţa rămâne teritoriu interzis pentru Politehnica Timişoara. Handbaliştii lui Constantin Ştefan nu au reuşit să treacă de CH Caraş-Severin, tradiţia înfângerilor pe acest teren păstrându-se şi de această dată. Gazdele au învins cu 27 – 22, iar speranţele timişorenilor la noi puncte au fost năruite.
Handbaliștii de la Politehnica încep returul campionatului național chiar din această lună, duminică, o premieră pentru campionat. Iar prima etapă este una extrem de interesantă pentru Banat, mai precis este vorba de derbi-ul dintre Timișoara și Reșița. Char dacă în tur, la sala „Constantin Jude", Poli a luat bătaie, antrenorul Constantin Ştefan vrea victoria în deplasare, aceasta după o serie de patru înfrângeri.
Victoriile nu se leagă de handbaliştii de la CH Politehnica Timişoara. Echipa nu a reuşit prea multe nici în meciul de la Turda, cu Potaissa, iar după înfrângerea din meciul de acasă cu Odorhei, echipă condusă de un ex-timişorean, Vlad Caba, a venit o nouă înfrângere cu o altă echipă condusă de un fost jucător al Timişoarei, Horaţiu Gal. Scorul final a fost 32 – 26 pentru gazde.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.