Stadionul de la Gara Mare a găzduit, sâmbătă dimineaţa, un meci, care, în urmă cu ani, dacă ar fi implicat numele din teren ar fi fost un cu totul alt derbi. S-au întâlnit CFR Timişoara şi ASU Poli Timişoara. Oaspeţi, aflaţi la vreo două staţii de firobuz de propriul teren de joc au învins, scor 4 – 0, şi au ridicat în picioare tribunele într-un spectacol inedit cel puţin pentru acest nivel fotbalistic.
Veşnicele discuţii legate de un stadion pentru rugbiştii de la RCM Timişoara vor avea un final fericit, cel mai probabil în toamna anului viitor. Anunţul de realizare a unei noi arene lângă actualul stadion CFR devine realitate, deja au început demersurile pentru dezmembrarea a 25.000 de metri pătraţi din întreaga suprafaţă de 52.000 de metri pătraţi existenţi la baza sportivă.
Două garnituri feroviare, un tren de marfă şi o drezină, au intrat în coliziune, miercuri dimineaţa. În urma accidentului, 15 persoane aflate în drezină au fost rănite, iar circulaţia feroviară a fost închisă.
Nu trece o zi fără ca ploile şi vântul puternic să nu pună piedici mersului trenurilor. CFR anunţă, pentru a doua zi consecutiv, că, din cauza vremii nefavorabile, liniile sunt blocate. Traficul feroviar între Timişu de Sus şi Predeal este închis până la eliberarea căii ferate de copacii căzuţi pe ambele fire de circulaţie.
Ploile şi vântul puternic din ultimele zile au pus la pământ zeci de copaci, mai ales în regiunea de sud-est a ţării, unde este emis şi un cod portocaliu de ploi abundente până miercuri. Toate acestea au dat peste cap circulatia trenurilor, pe unele porţiuni circulându-se pe un singur sens, şinele fiind blocate de pomii doborâţi de vânt, anunţă CFR.
Sănătate
Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara tratează în prezent 17 persoane vârstnice provenite din căminele de bătrâni din Lenauheim și Cenad, aflate recent în atenția autorităților. Pacienții au fost diagnosticați cu scabie generalizată, o afecțiune contagioasă care necesită tratament specializat, igienă strictă și monitorizare medicală atentă.
Capitală Culturală
Festivalul de iarnă Lights of the Village, organizat la Muzeul Satului Bănățean de Consiliul Județean Timiș, în parteneriat cu Muzeul Național al Banatului, se apropie de finalul ediției 2025, cu un program artistic variat și activități dedicate întregii familii.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Ești în căutarea echilibrului între natură și știință, între tradiție și inovare? Aici intervine Enigma Plant - un brand care, de peste două decenii, îmbină rădăcinile naturiste cu standarde moderne de calitate.
Cinema
Recomandarea de film din această săptămână este „Avatar: Fire and Ash”, cel de-al treilea film din celebra franciză „Avatar”, care continuă povestea începută de James Cameron în 2009 și extinsă în „Avatar: The Way of Water”.
Ştiri din Timiș
Obiceiuri de odinioară au fost prezentate, vineri, la Timișoara de Alaiul colindătorilor. Dubași, colindători, fanfară, „capre” și copii au adus bucuria și tradițiile de Crăciun.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În sezonul rece, confortul termic devine o prioritate, iar alegerea unui dispozitiv potrivit este esențială. Aeroterma aer cald este una dintre cele mai populare soluții pentru încălzirea rapidă a spațiilor mici sau medii.
Lugoj
Aproximativ 100 de copii cu nevoi speciale din zonele rurale aflate în apropierea municipiului Lugoj vor putea fi cazați, începând din luna februarie, în noul internat al Centrului pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca”.
Lugoj
Aquatim Lugoj a demarat operațiunile de spălare a rețelei de apă potabilă, după ce a contractat o firmă specializată în acest tip de intervenții. Primul test al procedurii a fost realizat astăzi, urmând ca, din primăvara acestui an, acțiunea să fie extinsă treptat la nivelul întregului municipiu.