Probleme pentru pasagerii reţelei feroviare care doresc să ajungă în vestul Europei. Compania feroviară din Ungaria a anunţat CFR Călători că toate cursele spre vestul Europei au fost temporar suspendate, ca urmare a crizei refugiaţilor care iau cu asalt trenurile spre Germania sau Austria. Astfel, dacă aveţi drum cu trenul prin gara de la Budapesta ar fi bine să vă regândiţi deplasarea.
CFR Călători va efectua o serie de modificări în circulaţia trenurilor cu ocazia zilelor de Rusalii. În ceea ce priveşte Timişoara, singura modificare se referă la trenurile spre şi de la Satu Mare, care îşi vor prelungi ruta până la Baia Mare.
În următoarele zile o serie de trenuri operate de CFR Călători vor circula suplimentar faţă de programul normal, iar altele vor avea traseul prelungit. În ceea ce priveşte Timișoara, se introduce în plus o pereche de trenuri pe ruta Timişoara – Bucureşti – Constanţa. CFR Călători suplimentează, în perioada 29 aprilie – 4 mai 2015, capacitatea de transport cu 20 trenuri InterRegio și Regio, majoritatea asigurând legătura directă dintre toate regiunile țării și stațiunile de la Marea Neagră. Lista completă a trenurilor o puteţi vedea mai jos.
Mai multe trenuri care vor circula în perioada Paştelui vor avea capacitatea suplimentată, iar unele vor avea traseul prelungit. De asemenea, agenţiile CFR vor avea program special de sărbători.
În noaptea de sâmbătă spre duminică în România se va trece la ora de vară. Aceasta nu va modifica mersul trenurilor în vigoare la această dată, dar trenurile care au ora de plecare vor pleca după noua oră de vară.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
10
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.
Ştiri din Timiș
La Timișoara are loc congresul USR, unde partidul își alege noul Birou Politic Național. Cele trei liste aflate în cursă nu exclud colaborarea, iar Dominic Fritz spune că va lucra cu orice echipă aleasă.
5