Dr. Wilhelm Friedl este cel mai nou cetăţean de onoare al municipiului Timişoara. Acesta a primit distincţia din partea primarului Gheorghe Ciuhandu în cadrul şedinţei de marţi a Consiliului Local Timişoara.
În anul 2005, pianistei Dana Paul Giovaninetti i se acorda titlul de Cetăţean de Onoare al Municipiului Lugoj pentru vasta activitate muzicală şi pentru promovarea pe plan internaţional a imaginii culturale şi artistice a Lugojului şi a României.
Reputatul cardiolog Constantin Octavian Luca ar putea deveni cetăţean de onoare al oraşului Timişoara dacă aleşii locali vor aproba proiectul de hotărâre care prevede acordarea acestui titlu, elaborat de primărie la propunerea ÎPS Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului.
Consiliul Local Timişoara a aprobat, cu unanimitate de voturi, în plenul de marţi, proiectul de hotărâre privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Timişoara, post-mortem, pentru jurnalistul Mile Cărpenişan. Aleşii au ţinut şi un moment de reculegere pentru jurnalistul care a plecat dintre noi în cursul acestei luni.
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2