Mitropolitul Banatului, Nicolae Corneanu, va fi declarat cetăţean de onoare al judeţului Timiş, post-mortem. IPS Corneanu a murit în urmă cu două săptămâni, iar după 40 de zile de doliu, sinodul Bisericii Ortodoxe Române va alege un alt mitropolit. Funcţia este ocupată temporar chiar de către Preafericitul Daniel, patriarhul României.
A plecat dintr-un oraș mic, a venit şi a făcut carieră la Timişoara. Vorbim despre rectorul Universităţii de Vest Timişoara, Marilen Pirtea, cel care a primit titlul de cetăţean de onoare al oraşului bihorean Ştei, acolo unde s-a născut.
Aceasta este propunerea pe care le-o face primarul Timişoarei, Nicolae Robu, revoluţionarilor, după ce mai multe persoane din rândul acestora au reclamat, la 24 de ani de la Revoluţie, faptul că nu s-au bucurat de astfel de distincţii. Robu aşteaptă ca fiecare asociaţie de revoluţionari să-şi desemneze un reprezentant căruia primăria să-i confere titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei, dacă propunerile vor fi agreate de consiliul local.
Un reprezentant al familiei Illy a primit, marţi, titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei, distincţie acordată post-mortem de primărie lui Francesco Illy. Autorităţile locale şi-au amintit că inventatorul primului aparat automat de cafea, un nume devenit astăzi un brand, s-a născut acum mai bine de 120 de ani în cartierul Iosefin.
Conducerea Primăriei Timişoara propune conferirea titlului de cetăţean de onoare, post-mortem, lui Francesco Illy, inventatorul primului aparat automat de cafea, născut la Timişoara. Un proiect de hotărâre pe această temă se va afla pe ordinea de zi a şedinţei de consiliu local de săptămâna viitoare.
Eveniment
Cantități impresionante de cablu din cupru, folosite pentru modernizarea căii ferate Timișoara -Arad, au fost furate de pe un șantier din Timiș, iar trei bărbați au fost arestați preventiv în acest caz, prejudiciul fiind estimat la 1,5 milioane de euro.
Eveniment
Un elev de 14 ani a ajuns la spital după ce a fost implicat într-un incident petrecut joi, în jurul orei 12:00, într-o școală din Jimbolia.
1
Ştiri din Timiș
Administrarea vitaminei D ridică frecvent întrebări legate de momentul potrivit și absorbție. Mai jos găsești răspunsul pe scurt, urmat de explicațiile esențiale pentru o administrare corectă.
Ştiri din Timiș
Echipa de robotică CyberMoon, din cadrul Colegiului Național „C.D. Loga” Timișoara, s-a calificat la Chicago Robotics Invitational 2026, una dintre cele mai competitive competiții internaționale de robotică. Evenimentul va avea loc în perioada 24-26 iulie, în Chicago, Illinois, SUA. Pentru a putea participa, echipa face apel la sprijinul comunității pentru a acoperi costurile de peste 70.000 de euro.
1
Capitală Culturală
Cu ocazia Ziua Mondială a Apei, Administrația Bazinală de Apă Banat invită publicul la vernisajul expoziției de pictură „APA – Interferențe culturale”, un eveniment care aduce în prim-plan relația profundă dintre om și apă.
Ştiri din Timiș
Adopția rămâne una dintre cele mai importante măsuri de protecție pentru copiii lipsiți de îngrijirea părinților biologici, oferindu-le șansa la o viață stabilă și la o dezvoltare armonioasă într-un mediu familial sigur. Însă, dincolo de cadrul legal, procesul implică o muncă complexă, în care rolul asistentului social este decisiv.
Ştiri din Timiș
Între 20 și 22 martie, Iulius Town Timișoara devine locul de întâlnire al pasionaților de construcții creative, găzduind expoziția Brickenburg In My Town - Zilele Fanilor LEGO®.
Ştiri din Timiș
Garda de Mediu Timiș a intervenit după contaminarea bălții din Parcul Pădurice și a impus măsuri imediate firmei responsabile: îndepărtarea vopselei, golirea și ecologizarea bazinului. Autoritățile spun că intervenția a fost finalizată, iar situația este acum sub control.
1