Zeci de oameni au fost adunaţi din nou, joi, de pe străzile Timişoarei, în urma unei noi razii organizate de Poliţia Locală pentru depistarea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost. Unii dintre cei ridicaţi de pe străzi au recunoscut că obişnuiesc să doarmă în clădiri părăsite şi în zona Gării de Nord.
Aproape 40 de persoane au fost adunate marţi de pe străzile Timişoarei la cea mai recentă acţiune organizată de Poliţia Locală pentru depistarea cerşetorilor şi a oamenilor străzii. Printre acestea şi trei femei femei gravide, care au fost ridicate de autorităţi din intersecţii.
Oamenii străzii le dau tot mai multe bătăi de cap polițiștilor locali. Până în prezent, în Timișoara au fost luați în evidențele Poliției Locale aproape 800 cerșetori. Doar în cursul zilei de miercuri, polițiștii locali au depistat 13 persoane fără adăpost.
Lupta Poliției Locale cu oamenii străzii care cerșesc prin intersecțiile din Timișoara continuă. Doar în cursul zilei de marți polițiștii locali au prins zece cerșetori, dintre care șapte erau deja cunoscuți de oamenii legii. Aceștia au fost duși la sediul Poliției Locale.
Desigur, nu se poate generaliza, dar asta am putea concluziona dacă luăm cazul unui tânăr ridicat luni de poliţiștii locali din zona Pieţei 700 din Timişoara, unde obişnuieşte să ceară bani de la şoferi pentru a le ţine locuri de parcare. Bărbatul, un cunoscut al autorităţilor, avea la el peste 1.000 de lei, bani câştigaţi din cerşit, spun reprezentanţii Poliţiei Locale.
Ştiri din Timiș
Prima ședință a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Timiș din 2026 a avut ca temă centrală consolidarea Structurilor Comunitare Consultative (SCC) la nivelul fiecărei localități din județ, dar și siguranța copiilor în mediul online.
1
Capitală Culturală
Timișorenii pasionați de artă sunt invitați vineri, 6 februarie, de la ora 19, la Kunsthalle Bega (Calea Circumvalațiunii nr. 10), pentru vernisajul expoziției de pictură „Meniérè”, semnată de artista Ana Maria Szöllösi.
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
5
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
5