Într-un an și trei luni de șantier, Centura de Sud a Timișoarei are lucrări realizate în proporție de 27,4%, iar constructorul mai are același interval de timp pentru a finaliza întregul proiect. Reprezentanții CNAIR au transmis redacției Tion că lucrările sunt în urmă din cauza „slabei mobilizări a constructorului”.
După aproape șapte luni în Primăria Timișoara, viceprimarul Ruben Lațcău anunță că sunt probleme „foarte multe” pe șantierul Drumul Boilor. De la rețele de utilități până la terenul care nu ar fi tot al primăriei nici până în ziua de astăzi. Până acum se discuta doar despre problema sensului giratoriu de la întâlnirea cu centura de sud. Nu prea sunt soluții, dar anul acesta „vom rezolva proiectul”.
Președintele CJ Timiș Alin Nica și președintele Camerei Deputaților Ludovic Orban au mers pe șantierul Centurii de Sud pentru a discuta cu proiectantul. Sunt nemulțumiri legate de evoluția lucrărilor la acest drum. Nica spune că stadiul lucrărilor a ajuns undeva la 27%, în condițiile în care drumul trebuie să fie gata până în 25 martie 2022.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
19
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.
România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.