Deși Nicolae Robu a reușit să discute cu premierul Dacian Cioloș despre finanțarea centurii de sud a Timișoarei, acest proiect rămâne în continuare doar un vis. Primarul a recunoscut că, în urma întâlnirii sale cu premierul, aflat vineri la Timișoara, Dacian Cioloș nu a făcut nicio promisiune fermă în privința realizării acestei centuri. Totuși, Robu amenință din nou că, în cazul în care acest proiect nu va intra în finanțare în acest an, va organiza proteste în stradă.
Cu (doar) promisiuni de o Centură Sud pentru Timişoara, o renovare a drumului spre Stamora, de altfel unul relativ bun, două linii de cale ferată îmbunătăţite şi cea spre graniţa cu Serbia electrificată. Desigur, și autostrada A1, care trebuie finalizată în cel mai scurt timp.
În plenul de consiliu judeţean din luna octombrie a anului 2014 s-a propus de către opoziţie ca Centura de Sud a Timişoarei să fie preluată de administraţia judeţeană, eventual în colaborare cu cea locală, şi să fie realizată din fonduri locale, posibil cu fonduri de pe Programul Operaţional Regional, fără a mai aştepta să se trezească CNADNR şi să-şi întoarcă ochii spre centura de Sud a Timişoarei. Atunci, amendamentul a căzut. Acum, opoziţia a revenit cu un proiect de hotărâre…
Azi în Timișoara
Luni, 3 august, continuă evenimentele cu ocazia celebrării Zilei Timișoarei.
Eveniment
Un bărbat a murit duminică seara, după ce a fost scos dintr-un lac din satul Soca, județul Timiș. UPDATE. Este vorba de un tânăr de 25 de ani
Turism
Turiștii pot vizita, din 1 august, Cetatea dacică Bănița, urmând un nou traseu tematic amenajat pentru a facilita orientarea și pentru a oferi informații utile pe parcursul vizitei. Proiectul este rezultatul colaborării dintre Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva și mai multe instituții locale și județene.
Mapamond
New York analizează un proiect de lege care ar obliga magazinele să ofere o reducere de 10% clienților care folosesc casele self-checkout.
2
România
Poliția Română avertizează asupra unei noi campanii de fraudă online în care infractorii folosesc în mod ilegal identitatea instituției pentru a convinge oamenii să plătească amenzi fictive și să își divulge datele personale sau bancare.
Ştiri din Timiș
A doua zi a evenimentului Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration 2026 a adunat în oraș peste 40.000 de participanți. Concertele, spectacolele, instalațiile artistice, competițiile sportive și evenimentele culturale organizate în peste 30 de locații au animat Timișoara pe tot parcursul zilei.
3
Ştiri din Timiș
Asociația Reconstituiri Istorice Timișoara a anunțat că spectacolul „Schimbul de Gardă”, programat pentru duminică, 2 august, nu va mai avea loc. În schimb, membrii Regimentului de Gardă Timișoara îi invită pe timișoreni și turiști să participe luni, 3 august, de Ziua Timișoarei, la parada militară organizată în Piața Unirii, începând cu ora 10.
2