Slabe şanse să vedem o mare mobilizare de forţe la pavarea centrului istoric. Reprezentanţii Primăriei Timişoara reclamă în continuare lipsa pietrarilor: firma executantă nu poate găsi mai mulţi meşteri, spune primarul Nicolae Robu. Autorităţile locale vor solicita oficial prelungirea termenului de execuţie până la sfârşitul anului pe acest proiect finanţat din bani europeni. Iniţial era iulie. Se invocă... „motivele meteo” şi lucrările neprevăzute care au apărut ca urmare a descoperirilor arheologice. Vedeţi în imaginile noastre cum se prezintă lucrările din Cetate la ora actuală.
După ce vreme de luni bune pe şantierul din Piaţa Unirii nu s-a mişcat nimic, în aceste zile au început în sfârşit lucrările de pavare şi în această zonă din centrul istoric al Timişoarei. Dacă pentru celelalte pieţe şi străzi din Cetate care au intrat în reabilitare s-a adus piatră naturală nouă din carierele româneşti şi din Italia, în Unirii se va folosi vechea piatră.
În centrul istoric al Timişoarei se lucrează la capacitate redusă în această perioadă, dar reprezentanţii primăriei spun că de luni ar trebui să vedem o desfăşurare mai mare de forţe, dacă vremea va permite acest lucru. Pe strada Florimund Mercy muncitorii au început să pună piatra la sfârşitul anului trecut, în noiembrie, dar lucrurile nu sunt încă bătute în cuie în privinţa variantei finale de pavaj.
Piața Sf. Gheorghe este primul șantier dintre cele deschise în centrul Timișoarei în care va începe amenajarea efectivă a zonei pietonale. Iar asta pentru că cercetările arheologice vor fi finalizate chiar înainte de termenul agreat iniţial.
În centrul Timişoarei s-au reluat cercetările arheologice în perimetrul care va deveni pietonal. Echipa condusă de prof.dr. Florin Drașovean a revenit pe șantierul din Piața Sf. Gheorghe, acolo unde lucrările de salvare arheologică sunt deja foarte avansate. Prima zi de lucru a fost de bun augur, iar unul dintre artefactele decoperite a dat de știre că în pașalâcul Timișoarei trăiau și falsificatori de bani.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.