Poliţiştii de frontieră de la Cenad au descoperit, miercuri, un autoturism BMW X1 care figura în baza lor de date ca fiind furat de doar o zi, din Italia. Şoferul maşinii este cercetat acum pentru furt.
Călătorie întreruptă pentru doi albanezi în acest weekend, la marginea localității Cenad. Cei doi au fost prinși de polițiștii de frontieră în timp ce încercau să treacă ilegal, pe jos, granița în Ungaria.
Cei trei cetățeni bulgari care au încercat să scoată ilegal din România patru sirieni au fost arestați. Cei trei, doi bărbați și o femeie, au fost prinși de polițiștii din Cenad în timp ce transportau patru sirieni în locașuri special amenajate în autoturisme.
Un pakistanez de 28 de ani a fost prins de poliţiştii de frontieră de la Cenad în timp ce încerca să iasă ilegal din ţară folosind un document de identitate românesc, care însă aparţinea altei persoane.
Nici nu a apucat să se bucure de bunurile furate că a fost săltat de polițiști. Este povestea unui bărbat de 45 de ani din Cenad care a spart o locuință din aceeași localitate. Hoțul a fost însă săltat de polițiști, chiar în timp ce căra bunurile furate în propria locuință.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.