Agenţiile de profil au analizat situaţia turismului, după sărbătorile Pascale. Specialiştii au ajuns la concluzia că românii preferă deplasările în locaţiile turistice din ţară, solicitând locuri de cazare în pensiunile rurale montane.
Preţuri pentru toată lumea. După ce succesul minivacanţelor de Paşti a fost limitat, agenţiile de turism speră să reuşească cu cele de 1 Mai. Din păcate, în acest an ziua liberă acordată de Executiv cade în calendar chiar sâmbătă, ceea ce reduce semnificativ posibilitatea unei mici deplasări.
S-a dat startul la Programul O Săptămână la Munte. Timp de două luni, în martie şi aprilie 2010, se va derula o nouă ediţie a programului prin care românii pot petrece o vacanţă la munte cu cazare la un preţ promoţional. Acţiunea se derulează prin intermediul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism şi a societăţilor membre.
Timişoara - În 26 – 27 septembrie se finalizează listele cu elevii care au primit loc în cămine şi se dă startul la cazări. Deşi conducerea Universităţii de Vest doreşte ca până în 1 octombrie, odată cu deschiderea festivă a anului universitar, studenţii care au primit locuri să doarmă fiecare în patul său, anumite probleme „meteorologice” împiedică acest lucru. 
Capitală Culturală
Colegiul Național Bănățean din Timișoara organizează, în 21 februarie, cea de-a III-a ediție a concursului „Dor dă graiu bănățan”, un eveniment dedicat promovării graiului bănățean, identității și tradițiilor locale.
Ştiri din Timiș
Timișorenii sunt invitați să sărbătorească dragostea prin muzică, zâmbete din inimă și cafea aromată, joi, 12 februarie, de la ora 17, la Toffee Coffee (str. Episcop Augustin Pacha nr. 8), în cadrul evenimentului Music Bingo – Ediția de Valentine’s Day, organizat de Asociația Poli.
Ştiri din Timiș
Rezultatele simulării județene a Bacalaureatului din Timiș, desfășurată în decembrie 2025, arată că aproape jumătate dintre elevi întâmpină dificultăți serioase în pregătirea pentru examen. Din cei 1.996 de participanți, 978 de elevi (49%) au obținut medii sub 5, în timp ce 1.018 elevi (51%) au obținut medii de trecere.
Ştiri din Timiș
Comuna Dudeștii Vechi va fi, duminică, 15 februarie, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite sărbători tradiționale din vestul țării – Fărșang.
Ştiri din Timiș
Au început lucrările de modernizare a drumului județean DJ 691, pe tronsonul cuprins între nodul de descărcare de pe Autostrada A1 și limita cu județul Arad, după localitatea Alioș. Drumul traversează localitățile Pișchia, Fibiș, Mașloc și Alioș și este unul dintre cele mai afectate de traficul greu din județul Timiș.
1
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. De fiecare dată când intrăm într-un magazin și alegem un produs, rareori ne gândim la drumul pe care acesta l-a parcurs până acolo. Vedem o sticlă de detergent, o pereche de șosete, o jucărie sau un set de pahare și le percepem ca fiind parte dintr-un peisaj firesc. În realitate, fiecare dintre aceste obiecte a trecut printr-o decizie importantă luată într-un moment-cheie: achiziția en-gros. Comerțul engros este acel spațiu invizibil în care se nasc rafturile pline și unde emoția antreprenorială se împletește cu pragmatismul.