Timișorenii care sunt în căutarea cadourilor perfecte pentru cei dragi, cu ocazia sărbătorilor de iarnă, sunt așteptați la Târgul Regional pentru Artizanat și Meșteșuguri. Evenimentul se desfășoară timp de cinci zile, iar doritorii vor putea să găsească aici o mulțime de produse frumoase, realizate cu multă migală.
Una dintre cele mai vechi organizaţii pentru susţinerea activităţii tinerilor, înfiinţată după 1989, a împlinit 25 de ani de activitate. Este vorba despre Fundația Județeană pentru Tineret Timiș. În data de 26 iunie 1990, în clădirea actuală a Consiliului Județean Timiș un grup de 24 de tineri de la diverse asociații înființează primul Consiliu de Conducere al Fundației Independente pentru Tineret Timiș – FITT, denumire schimbată în 2002 în Fundația Județeană pentru Tineret Timiș.
Peste 150 de idei care mai de care mai interesante, dar şi invenţii care au ajuns deja să producă rezultate comercializabile vor fi prezentate în primul salon de specialitate care va avea loc la Timişoara. Salonul Internaţional de Invenţii şi Inovaţii „Traian Vuia” îşi aşteaptă vizitatorii în perioada 11 – 13 iunie, la Casa Tineretului din Timişoara.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.