Petrecăreții care au venit sâmbătă seara, la Casa Studenților, au avut parte de cea mai bună muzică electronică și de distracție așa cum se cuvine. Alături de ei a fost Michel Cleis, dar și alți artiști care au întreținut atmosfera până dimineața.
Teatrul Thespis al Casei de Cultură a Studenţilor din Timişoara propune publicului său o nouă premieră: „Camino Real”, după piesa dramaturgului american Tennessee Williams.
Circa 100 de tinere frumoase și dornice de afirmare au participat, la începutul acestei săptămâni, la castingul pentru alegerea celor 40 de modele care vor urca pe scena Filarmonicii Banatul din Timișoara în cadrul Festivalului Studențesc de Modă care va avea loc în perioada 22-23 iunie.
Casa de Cultură a Studenţilor din Timişoara marchează la începutul săptămânii viitoare Ziua Internațională a Dansului, cu un spectacol folcloric susținut de ansamblul Doina Timișului. Accesul la eveniment va fi gratuit.
Comunitatea Sârbilor din România organizează o dezbatere deschisă joi, 18 aprilie, de la ora 16.00, la Casa de Cultură a Studenților din Timișoara.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merga la spectacole și întâlniri tematice.
Ştiri din Timiș
Județul Timiș are un nou prefect, după ce Guvernul a decis numirea lui Radu-Adrian Pau în această funcție, în cadrul unei serii de schimbări la nivelul conducerii prefecturilor din țară.
Mapamond
Italia este cuprinsă de proteste de amploare. Sute de mii de persoane au participat vineri, 30 octombrie, la manifestațiile organizate la Roma de Uniunea Sindicatelor de Bază, nemulțumite de creșterea prețurilor, situația economică și politicile Guvernului.
1
Capitală Culturală
Sculptura trebuie să devină o prezență vie în spațiul public, iar oamenii să nu mai treacă nepăsători pe lângă operele de artă din oraș. Este mesajul transmis de Sorina Jecza, președinta Fundației Triade și soția regretatului sculptor Peter Jecza, cu prilejul evenimentelor dedicate Zilei Sculpturii, marcată în 30 octombrie. Aceasta vorbește despre interesul tot mai mare al timișorenilor pentru arta din spațiul public, dar și despre dificultățile financiare cu care se confruntă sculptorii care își doresc să își vadă lucrările realizate și expuse în oraș.
Ştiri din Timiș
Iulius Town Timișoara găzduiește, în perioada 31 octombrie – 13 noiembrie 2026, proiectul „Dincolo de Ecran: Tineri conștienți în lumea digitală”, inițiat de Fundația Wallberg. „Un apartament de aproximativ 50 mp”, o instalație inedită construită din aproximativ 1.500 de cărți, va fi amenajat în Atrium și va deveni, timp de două săptămâni, un spațiu dedicat lecturii, creativității și dialogului despre echilibrul dintre mediul digital și activitățile reale.
Ştiri din Timiș
Viceprimărița Timișoarei, Paula Romocean, anunță preluarea Arena AquaSport, baza sportivă amenajată pe locul fostului Ștrand al Tineretului. Din 9 noiembrie, până la finalul anului, accesul va fi gratuit pentru timișoreni, pe bază de rezervare
3
Ştiri din Timiș
RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș și Primăria Municipiului Lugoj, anunță începerea, din 2 noiembrie 2026, a punerii în funcțiune, etapizat, a celor 49 de insule ecologice din municipiu, parte a proiectului din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru modernizarea infrastructurii de colectare a deșeurilor menajere, accesat de Primăria Lugoj.