Timişoara oferă iubitorilor de vinuri un salon de specialitate puţin diferit faţă de cele cu care eram deja obișnuiţi. La evenimentul care va avea loc în perioada 14-16 noiembrie vor fi prezentate o serie de vinuri ale unor crame care nu participă la evenimentele de gen. Vedeta va fi Jancis Robinson, Master of Wine, consultant al Cramei Regale a Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.
Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii sărbătoreşte, luni, 21 aprilie, 88 de ani. Ceremoniile nu vor avea loc luni, ci în luna iunie, cum a dorit suverana. Pentru a marca aniversarea, Casa Regală a dat publicităţii un nou portret al reginei.
Majestatea Sa Regele Mihai I al României a transmis tuturor românilor un mesaj de Crăciun. Regele urează tuturor, copii, părinţi şi bunici, celor din ţară şi din Basarabia, celor ce petrec Crăciunul în alte ţări ale lumii, ca şi celor care se află în misiuni ce fac cinste României, sărbători fericite, pace sufletească şi motive de mândrie!
Peste doar puțină vreme, în 25 octombrie, Regele Mihai împlinește 92 de ani, iar zilele aniversării Majestății Sale, care vor dura până în 8 noiembrie, au început, miercuri, la Timișoara, cu lansarea celei mai recente cărți a principelui Radu. Peste 100 de timișoreni au participat la eveniment și i-au urat, într-un glas, preaiubitului monarh al românilor ”La mulți ani!”.
Revoluţionarii timişoreni, dezamăgiţi de evoluţia politică din România ultimelor luni, au lansat, marţi, la sediul Organizaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului din România, ideea că numai Casa Regală poate arbitra situaţia conflictuală din ţară.

Eveniment

Bărbat găsit mort în Cimitirul Eroilor. S-ar fi sinucis
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.

Ştiri din Timiș

VIDEO. „Ne apucăm imediat de treabă”. Noul premier Luca Niculescu și miniștrii săi au depus jurământul
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”. 2

Capitală Culturală

Femicidul, transformat în teatru la Timișoara. O tânără actriță aduce pe scenă o crimă care a marcat comunitatea
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.

Ştiri din Timiș

„Sperăm ca în 2-3 ani să avem un nou drum pe care să ieșim din Timișoara”. Parteneriat între primărie și CNAIR
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului. 4

Ştiri din Timiș

FOTO. Delegație internațională, cu reprezentanți ai Băncii Mondiale și SUA, pentru noul Spital Municipal din Timișoara
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor. 2

România

Guvernul Niculescu a primit votul de încredere al parlamentului. Criza guvernamentală se încheie
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare. 8

Ştiri din Timiș

REGINA MARIA inaugurează prima clinică de recuperare medicală Kinetic din Timișoara, în urma unei investiții de 1,3 milioane de euro
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.

Ştiri din Timiș

Peste 5 milioane de euro pentru noul sediu al Primăriei Giroc. Unde va fi construită clădirea
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro. 4