Începând cu obligaţiile lunii ianuarie, angajatorii vor depune declaraţia unică. Aceasta simplifică enorm activitatea firmelor cu angajaţi. Contabilii nu mai sunt obligaţi să se deplaseze la fiecare instituţie pentru care se plătesc contribuţii. Se depune o singură declaraţie (cod 112), la sediul Finanţelor.
Primul sezon al serialului „True Detective” va fi proiectat integral pe marele ecran, la Cinema Timiș, în 17 și 18 octombrie. Cele opt episoade vor fi împărțite în patru proiecții, câte două episoade în fiecare serie. Evenimentul are loc în cadrul programului dedicat aniversării a trei ani de Cinema Timiș.
Statinele sunt asociate de multe ori cu tratamentul colesterolului crescut, însă rolul lor este mai larg. Acestea reduc riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral. Medicii de la Spitalul CFR Timișoara explică modul în care acționează aceste medicamente și de ce, în anumite cazuri, tratamentul trebuie urmat pe termen lung.
Elevii din Timiș și din întreaga țară nu vor merge la cursuri mâine, 5 octombrie, de Ziua Internațională a Educației. Data este prevăzută în structura anului școlar 2026-2027 ca zi în care nu se organizează cursuri, atât pentru elevi, cât și pentru profesori.
Un accident rutier s-a produs sâmbătă pe strada Valeriu Braniște din municipiul Lugoj. Un tânăr de 20 de ani a fost rănit, iar șoferul autoturismului care a provocat impactul ar fi părăsit ulterior locul accidentului.
Ediția de toamnă a Târgului Imobiliar Timișoara (TIT) are loc în perioada 3–4 octombrie, la Iulius Congress Hall. Intrarea este gratuită.
Duminică puteți merge la mai multe evenimente: festival, expoziții sau la Târgul Imobiliar Timișoara.
1
Un grav accident rutier s-a produs sâmbătă seara, 3 octombrie 2026, pe un drum forestier din comuna Tomești.
Toamna este una dintre perioadele în care Roma își arată o altă față. Temperaturile devin mai plăcute, aglomerația din sezonul de vârf începe să scadă, iar piețele și restaurantele își schimbă oferta odată cu venirea sezonului rece.