"Strădanii binecuvântate" este titlul carţii care se va lansa marţi, 3 iulie, de la ora 17.30, la Galeria ProArte din Lugoj. Volumul apărut la Editura "Mega" din Cluj Napoca, evocă o mare personalitate a Lugojului, Dumitru Neda.
Trei sute de evenimente, peste 150 de expozanti, un hectar de... cultura la liber si spatii personalizate cu nume de scriitori: pe 30 mai se deschide Bookfest 2012, cea de a VII-a editie a Salonului International de Carte Bookfest, editie la care Franta este tara invitat de onoare.
Peste 14000 de vizitatori a avut Târgul de Carte Gaudeamus 2012, la Timişoara. Ediţia a VIII-a s-a încheiat cu acordarea premiilor decise prin votul publicului. Site-ul www.tion.ro a primit Trofeul Gaudeamus pentru cea mai bună prezentare a evenimentului în media online, iar articolele despre târgul de carte publicate în săptămânalul Agenda au întrunit cele mai multe voturi, fiind recompensate cu Trofeul Gaudeamus, la secţiunea presă scrisă.
Sâmbătă, 5 mai, de la ora 22 şi respectiv 24, Cătălin Botezatu îşi lansează audiobookul « Trei vieţi. Pedeapsa » la Timişoara, primul volum dintr-o serie de trei romane despre viaţa celebrului designer.
De „un spectacol viu al cărţii” au parte timişorenii în aceste zile, la Târgul Gaudeamus. Viu şi, la propriu, fierbinte, căci în cortul ticsit cu cărţi, instalat până duminică, 6 mai 2012, în Piaţa Victoriei din Timişoara aerul dogoreşte, iar Gaudeamus este, ca la fiecare ediţie, şi o probă de rezistenţă termică.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.