„A fost o vreme în care eram supărată pe Dumnezeu”, îmi spune femeia de 42 de ani din faţa mea. Nu mă lasă să-i facă poze pentru că nu s-a privit în oglindă de aproape 12 ani, din momentul în care un accident de maşină i-a retezat coloana vertebrală, a pus-o într-un pat şi faţă în faţă cu doar câţiva oameni, cei care au mai avut putere şi timp să o mai caute. Totuşi, cineva n-a părăsit-o niciodată: îngrijitorii la domiciliu.
Aparatură medicală, mobilă şi dotări pentru unităţi spitaliceşti şi cămine de bătrâni din Timiş au fost predate, luni, la Ciacova, de către reprezentanţi ai Germaniei.
Tu ce ai da unei familii sărace: pâine, lapte, zahăr? Federaţia Caritas a Diecezei Timişoara a oferit timişorenilor, sâmbătă seara, şansa de a ajuta familii nevoiaşe din vestul ţării. În Piaţa Unirii s-au aprins Un milion de stele.
Cavalerii Bizantini ai Sfântului Mormânt au donat Federaţiei Caritas a Diecezei Timişoara produse medicale în valoare de 40.000 de euro. Este vorba despre pungi speciale necesare pacienţilor cărora, în urma unor afecţiuni oncologice sau de alt tip, li se extirpă anusul.
Primăria Timișoara transmite că zona de drop-off amenajată la Colegiul Bănățean este pregătită pentru începutul noului an școlar. De luni, părinții vor putea lăsa și prelua copiii într-un spațiu special destinat acestor opriri, fără să blocheze strada Ion Ghica.
Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din cartierul Iosefin își sărbătorește hramul pe 8 septembrie, de sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului. Anul acesta, evenimentul marchează și trei repere din istoria parohiei: 105 ani de la înființare, 95 de ani de la întemeierea corului „Doina Banatului” și 90 de ani de la târnosirea bisericii.
Cei 69 de pompieri români care au participat timp de două săptămâni la misiunea de sprijin din Republica Serbia au revenit astăzi, 5 septembrie, în România, după încheierea intervențiilor pentru stingerea incendiilor de vegetație. Printre aceștia s-au aflat și 14 pompieri de la ISU Timiș.
Județul Timiș se află sâmbătă, 5 septembrie, sub două avertizări meteorologice de tip Cod Galben emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Prima vizează temperaturile deosebit de ridicate și disconfortul termic, iar cea de-a doua, valabilă de la prânz, anunță intensificări ale vântului și vijelii.
Programul educațional Zilele Liceenilor, dedicat adolescenților și organizat în cadrul Festivalului One World Romania, ajunge pentru prima dată la Timișoara. Evenimentele vor avea loc între 30 septembrie și 2 octombrie, în mai multe cinematografe din oraș, iar înscrierile pentru clase și pentru Juriul Liceenilor sunt deja deschise.
De peste 900 de ani, Ordinul Suveran de Malta își păstrează una dintre cele mai importante misiuni: să fie alături de oamenii bolnavi, săraci și vulnerabili. La Timișoara, această misiune a început în 1991 și continuă astăzi prin servicii sociale, îngrijire medicală, voluntariat și intervenții umanitare. În spatele cifrelor și al programelor se află însă oameni, care merg săptămânal în stradă. Ei duc mâncare și ceai cald, oferă îngrijire vârstnicilor și, uneori ajung să lege prietenii cu cei pe care societatea îi vede prea puțin.
Lucrările de restaurare a Castelului Huniade din Timișoara continuă, iar constructorii lucrează acum la acoperiș, zidării și tâmplărie. În timpul intervențiilor au fost descoperite, printre altele, zidării din perioada otomană, iar acestea au dus la modificarea unor soluții prevăzute în proiect, conform reprezentanților Consiliul Județean Timiș.
Sâmbătă puteți merge la mai multe proiecții, spectacole și ateliere. Vedeți mai jos oferta culturală de astăzi.