S-a speriat de o maşină care a ieşit din curtea unei firme, a intrat pe contrasens, după care a lovit un alt autovehicul şi a acroşat un copac de pe marginea drumului. Este vorba despre şoferul unui autoturism marca Renault, care, vineri seara, circula pe strada Ovidiu Cotruş din Calea Şagului.
Săptămâna aceasta, comisia de conducere a Uniunii Social-Liberale Timiş a luat mai multe decizii, în special legate de formarea unor noi majorităţi în consiliile locale, acolo unde PNL, PC şi PSD pot face acest lucru şi impunerea altor viceprimari. Primele localităţi din judeţ în care se vor resimţi aceste efecte sunt Ciacova şi Deta.
Primăria Timişoara va demara, anul acesta, proiecte de zeci de milioane de euro, unele cu finanţare europeană. Adevărată mană cerească pentru firmele de drumuri care încheie, de obicei, contracte cu municipalitatea timişoareană, dar care, potrivit viceprimarului Sorin Grindeanu, au probleme până şi la cele mai simple lucrări... de plombare a străzilor.
Timişorenii care, mai în glumă mai în serios, şi-au ales ca “Babă” ziua de 4 martie au de ce să răsufle uşuraţi: soarele zâmbeşte, semn că le va merge bine tot anul. Secretul e să respecţi cum trebuie tradiţia şi să îţi manifeşti opţiunea pentru data de 4 înainte de începutul lunii lui Mărţişor.
Studenţii pot afla ce înseamnă relaţiile publice, marketingul şi resursele umane. Tinerii care doresc o carieră de succes în domenii ce presupun comunicarea şi relaţionarea cu alte persoane se pot înscrie la Centrul pentru Dezvoltarea Carierei (CDC) din Timişoara.