Un număr de 11 curse aeriene care trebuiau să aterizeze şi tot atâtea care trebuiau să decoleze de pe Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara au înregistrat întârzieri de până la patru ore din cauza ceţii sâmbătă dimineaţa.
Cum până acum amenajarea de parcări subterane sau supraetajate a stagnat în Timişoara, rămânând în mare parte la stadiul de negocieri cu potenţiali investitori, mai mulţi consilieri municipali au iniţiat un proiect de hotărâre care prevede să fie scoase la licitaţie mai multe terenuri pentru parcări, stabilindu-se perioada de amortizare a investiţiei şi cea în care ar urma să facă profit societăţile doritoare să facă astfel de construcţii.
Stand Up In The City, conceptul care a revoluţionat show-urile de stand up comedy, revine în Timişoara, la Casa de Cultură a Studenţilor. Costel, component al fostei trupe Deko, mic şi jucăuş, numai bun de luat acasă, revine în Timişoara în data de 22 noiembrie, la ora 21.00.
Peste 300 de dascăli din întreaga ţară se află în aceste zile la Timişoara. Coordonatori de proiecte bazate pe tehnologia informaţiei, profesorii au venit în oraşul de pe malurile Begăi pentru a afla care sunt programele pe care le-au dezvoltat colegii lor alături de elevi.
Joi seara, Heaven Studio din Timişoara a fost gazda unei petreceri speciale în cadrul căreia amatorii de distracţie au avut parte de mai multe surprize. Invitaţii speciali ai nopţii au fost DJ Andy feat. Stella, care cu această ocazie şi-au prezentat şi cel mai recent single, numit Hapiness, melodie compusă de altfel în studioul timişorean Studio 66, care aparţine lui George Hora.
Azi în Timișoara
Marți puteți merge la expoziții și la mai multe spectacole.
Eveniment
Un șofer și pasagera sa au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a ieșit de pe drum și a lovit un stâlp de semafor pe Calea Martirilor.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș se pregătește să dea ordinul de începere a lucrărilor la Celula 3 a Depozitului de Deșeuri Nepericuloase Ghizela, un proiect esențial pentru asigurarea capacității de depozitare a deșeurilor din județ în condiții conforme cu standardele de mediu.
Eveniment
Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizați luni de către un bărbat, angajat al unei societăți comerciale, că în incinta unui restaurant dintr-un complex comercial de pe strada Divizia 9 Cavalerie are loc un scandal între mai multe persoane.
Ştiri din Timiș
Enigma Plant are rădăcini adânci în tradiția remediilor naturale - brandul activează din 2002, inițial concentrându-se pe plante medicinale precum mușeţel, soc, vâsc, urzică, sunătoare sau rostopască. Pe parcurs, compania a evoluat, combinând moștenirea naturistă cu dezvoltările contemporane în nutriţie și suplimentare, adoptând un model orientat spre sănătate holistică și bunăstare.
Eveniment
Aproape 400 de kilograme de artificii și alte materiale pirotehnice interzise au fost descoperite de polițiști la o firmă din Timișoara, în urma unui control desfășurat pe Aleea Aviatorilor, chiar înainte de finalul anului.
Ştiri din Timiș
Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) a înregistrat progrese semnificative anul acesta în implementarea proiectului european Land4Climate, consolidând cadrul necesar pentru aplicarea soluțiilor bazate pe natură pe terenuri publice și private din bazinul râului Timiș.
Ştiri din Timiș
Cardul de credit poate fi un instrument financiar de mare ajutor atunci când este folosit cu responsabilitate și seriozitate. Uneori însă, ispitele la cumpărături pot fi mari, iar dorințele utilizatorilor scapă de sub control. Deși există o serie de avantaje pe care le aduce linia de credit, este important însă să se respecte anumite reguli în utilizarea acesteia.
1