Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au trimis în judecată 19 persoane sub acuzația că au falisificat carduri bancare și au efectuat operații frauduloase precum achiziționarea unor bunuri de lux, retrageri de numerar și achitarea unor servicii publice. Valoarea prejudiciului ajunge la 200.000 de euro.
Poliţiştii de frontieră timişeni au capturat un individ căutat de autorităţile germane pentru fraude bancare, care a încercat să treacă ilegal frontiera din România în Serbia, folosind un paşaport românesc falsificat. În autoturismul acestuia au fost găsite cartele cu bandă magnetică asemănătoare unor carduri bancare, iar în bagaj un laptop şi mai multe unităţi de stocare a informaţiilor.
Azi în Timișoara
Joi, 18 iunie, puteți merge la un recital de flaut, pian și percuție, la spectacole de teatru, la proiecții de film sau la diverse expoziții.
Ştiri sportive
George Dragomir a câștigat medalia de bronz în proba individuală masculină de sabie, la Campionatele Europene de scrimă de la Antony (Franța). Românul a ajuns până în semifinale, după victorii în fața lui Santiago Madrigal, a campionului mondial Sandro Bazadze și a maghiarului Krisztian Rabb, fiind învins de francezul Jean-Philippe Patrice, viitorul campion european.
România
USR a decis în unanimitate să nu voteze Guvernul Veștea, pe care îl consideră lipsit de susținere și „antireformist”, și l-a mandatat pe Dominic Fritz să discute cu Nicușor Dan și liderii PNL și UDMR pentru o soluție politică alternativă.
3
România
Premierul desemnat, Adrian Veștea, a amânat pentru joi depunerea programului de guvernare și a listei miniștrilor, în timp ce negocierile continuă, iar Cabinetul său nu are deocamdată suficiente voturi pentru a obține învestitura în Parlament.
1
Economic
Visezi să conduci o mașină care o plimba cândva pe Prințesa Diana? Sau să porți un ceas ca al lui Schwarzenegger, Messi, Elton John sau Usain Bolt? Cu un oarecare efort financiar, asemenea dorințe extravagante nu mai sunt de neatins pentru unii români. Sub genericul „Gentlemen's Club”, ceasuri și mașini de lux de peste 500.000 de euro și o colecție de vinuri rare sunt scoase la licitație de Casa Artmark.
Ştiri din Timiș
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) invită publicul pasionat de astronomie la o experiență dedicată explorării cerului nopții, în cadrul unei seri de observații organizate în aer liber.
Capitală Culturală
Culisele unei lumi fascinante se deschid pentru ochii curioși! Cabinele de unde veritabile dive au plecat spre scenă pentru a scrie istoria artei lirice din urbe, atelierele în care se pregătesc rochiile cu crinoline, evantaiele exotice și se pictează mări, deșerturi, temnițe și palate, culisele unde, nevăzuți, oamenii scenei fac posibilă magia. Opera din Timișoara își dezvăluie misterele pentru ultima dată în acest sezon artistic.