Cu fanfară şi un alai de 100 de studenţi porniţi din centrul oraşului a fost promovat unul dintre cele mai îndrăgite evenimente locale, Serbările Timişoreana. Timp de trei zile, de vineri până duminică, timişorenii sunt aşteptaţi într-o locaţie în premieră, Iulius Mall, să ia parte la distracţie, voie bună şi, bineînţeles, să bea berea Timişoreana.
Sute de milioane de euro, bani europeni, sunt disponibili pentru regiunea de vest a României în noul ciclu de finanţare pe trei sectoare importante: programele regionale, cel pentru marea infrastructură şi programul de dezvoltare rurală. Faţă de precedentele sesiuni de finanţare, creşterea sumelor alocate este una importantă, vorbim de un plus de aproximativ 300 de milioane de euro.
Ştiri din Timiș
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a contractat integral bugetul de 1,2 miliarde de euro din PR Vest 2021–2027, prin peste 400 de proiecte. Investițiile vizează infrastructura, educația și mediul de afaceri, iar noi apeluri de finanțare sunt pregătite.
Eveniment
Polițiștii locali din Timișoara intensifică patrulele în mijloacele de transport în comun și în stațiile aferente. Prezența acestora nu are doar rol de menținere a ordinii, ci și de prevenire a furturilor din buzunare sau din bagajele călătorilor, fenomen frecvent în astfel de spații aglomerate.
1
Capitală Culturală
Peste 170 de lucrări semnate de artiști, designeri și cercetători din 31 de țări vor fi prezentate la cea de-a șasea ediție a Bienalei INTERDESIGN, organizată la Timișoara de Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.
Sănătate
Spitalul CFR Timișoara a obținut o finanțare de peste 5,7 milioane de lei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru modernizarea și digitalizarea serviciilor medicale. Proiectul a fost derulat în cadrul componentei „Transformare digitală, realizarea sistemului eHealth și telemedicină”, program care se apropie de final.
Ştiri din Timiș
Consiliul Județean Timiș a publicat proiectul de buget pentru anul 2026, document aflat în consultare publică pentru aproximativ două săptămâni, urmând să fie supus votului în plen la începutul lunii mai. Datele arată un buget structurat pe două componente principale: secțiunea de dezvoltare, aflată în creștere față de anul precedent, și secțiunea de funcționare, menținută la un nivel ușor mai redus comparativ cu execuția din 2025.
2
Ştiri din Timiș
Elevii din Timișoara au obținut rezultate remarcabile la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Germană Maternă, desfășurată în perioada 15-18 aprilie, la Brașov. Deschiderea oficială a avut loc în prezența mai multor invitați, printre care și consulul Germaniei la Sibiu, Wiebke Oeser.
Turism
Reșița devine, în 2 mai, punctul de întâlnire pentru iubitorii de natură, mișcare și aventură, odată cu organizarea evenimentului „Ziua Potecilor”. Manifestarea aduce în prim-plan traseele spectaculoase din Banatul Montan și îi are ca invitați speciali pe Alin Ușeriu și Tibi Ușeriu, inițiatorii proiectului Via Transilvanica.
Azi în Timișoara
Miercuri, 22 aprilie, puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.