Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de cod galben de vânt pentru județele Timiș, Caraș-Severin și Sibiu. Rafalele vor putea depăși chiar și 90 de kilometri pe oră.
Doi şoferi din Caraş-Severin s-au ciocnit, duminică seara, în zona Complexului Studenţesc. Ambii au scăpat doar cu o sperietură, dar semaforul din intersecţie şi maşina unuia dintre şoferi sunt distruse.
Patru primari în funcție și un fost primar, toți din județul Caraș-Severin, au fost citați să se prezinte, marți dimineața, în fața procurorilor anticorupție din Timișoara. Cei cinci sunt acuzați de fapte de corupție în continuarea speței de anul trecut din dosarul în care a fost cercetat fostul şef al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) din Caraş-Severin, Romică Pavel Anculia.
Circulaţia auto în zona Reşiţa – Caraşova va fi închisă, în zilele de 29 iunie şi 1 iulie. Restricţia este impusă de o competiţie de raliuri. Autoturismele nu vor putea folosi porţiunea de şapte kilometri între orele 7.30 şi 18. circulaţia în zonă se va desfăşura deviat, pe ambele sensuri de circulaţie.
O femeie în vârstă de 44 de ani din Caraş-Severin aflată în moarte cerebrală a salvat mai mulţi bolnavi din ţară, după ce familia ei şi-a dat acordul pentru prelevarea de organe.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
3
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.