Întors recent din Spania, unde a susținut mai multe recitaluri, pianistul Teo Milea pregătește un nou concert la Timișoara, de această dată alături de Amalia Gaiță, care îl va acompania cu vocea ei în minunata lumea a culorilor muzicale. Teo și Amalia vor cânta în prima seara a Festivalului Artelor organizat de primărie, la Grădina de vară Capitol. Timișorenii sunt invitați să cânte alături de ei.
În fântâna arteziană din Grădina Capitol, pe care generația de după 1989 nu a prins-o decât defectă, secată și abandonată, a tâșnit, joi, apa, pentru prima dată după mai bine de 30 de ani. Repararea fântânii decorative este una dintre surprizele pregătite pentru cei care vor redescoperi, valsând, acest loc din centrul Timișoarei. Curățată, aranjată, primenită, Grădina de Vară se va redeschide, duminică seara, cu un concert special, de Ziua Europei.
Grădina Capitol reintră, peste doar o lună, în circuitul cultural al Timișoarei, promite Ioan Coriolan Gârboni, directorul Filarmonicii Banatul. Pentru aceasta însă, din fostul cinematograf de vară s-au scos, cu ajutorul deținuților, 110 tone de gunoi. Primul spectacol ”la grădină” va fi un concert de valsuri, la care spectatorii vor dansa.
Filarmonica Banatul își invită publicul la un nou concert în programul Familii de muzicieni. Protagoniști, Kamilla Schatz-Iuga (vioară) și Petru Iuga (contrabas). ”Va fi o impresionantă demonstraţie cum cel mai mare instrument din familia viorii, contrabasul, poate fi egal cu vioara”, afirmă concertmaestrul Mircea Tătaru.
Timișorenii au prilejul să asiste la un nou „duel la scenă deschisă” între doi celebri actori: „Caramitru – Mălăele, câte-n lună și în stele”.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
1
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
1
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4
Ştiri din Timiș
Proiectul parcării supraetajate din spatele centrului comercial Bega, blocat de neînțelegerile dintre Primăria Timișoara și Direcția pentru Cultură, ar putea fi deblocat odată cu operaționalizarea noii Comisii de Aviz Unic Integrat. În plus, investiția de 63,5 milioane de lei ar putea deveni cu atât mai necesară dacă se reduc locurile de parcare de pe Proclamația de la Timișoara.
3