Minstrul Culturii, Kelemen Hunor, afirmă că în cursa pentru câştigarea statutului de capitală culturală europeană în 2020 s-au înscris trei oraşe din România, Timişoara, Iaşi şi Cluj, iar o decizie în privinţa municipiului care îşi va depune candidatura urmează să fie luată de minister anul viitor, pe baza strategiei şi proiectelor prezentate.
Ştiri din Timiș
Daniel David a anunțat luni seara că și-a depus demisia din funcția de ministru al Educației și Cercetării. Conform surselor HotNews.ro, se vehiculează că rectorul Universității de Vest din Timișoara ar putea să fie succesorul său.
Eveniment
Un tânăr militar, în vârstă de 23 de ani, a fost găsit mort luni dimineață, într-o unitate militară din Deva. Acesta prezenta o plagă prin împușcare, iar cazul a fost preluat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara, care a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările.
Agenda
De la Makó în Missouri. Povestea lui Joseph Pulitzer, cel care a dat o nouă dimensiune jurnalismului
Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai influenţi jurnalişti din istoria Americii, fiind asociat cu Premiile Pulitzer, o prestigioasă distincţie în domeniul jurnalismului, literaturii şi muzicii.
Mapamond
Chris Rea, muzician britanic celebru pentru hituri precum Driving Home for Christmas și The Road to Hell, a murit luni, potrivit unui anunț făcut de un purtător de cuvânt al familiei, citat de Sky News și BBC. Artistul avea 74 de ani.
1
Sănătate
Femeile diagnosticate cu cancere ginecologice au acces, la Timișoara, la o terapie avansată disponibilă gratuit într-un singur spital public din vestul țării. Este vorba despre Terapia HIPEC, o procedură complexă introdusă în cadrul unui proiect european.
Eveniment
Un automotor Regio care circula pe ruta Cruceni–Timișoara a fost implicat luni, în jurul orei 13:30, într-un accident feroviar la trecerea la nivel cu calea ferată din Peciu Nou, după ce a intrat în coliziune cu un autoturism.
Eveniment
UPDATE. Accident rutier cu mai multe victime, la Săcălaz. Într-una dintre mașini se afla și un copil
Două autoturisme au fost implicate, luni după-masă, într-un accident rutier produs în comuna Săcălaz. Șapte persoane se aflau în mașini, iar două femei au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. UPDATE. Două femei, de 66 și 80 de ani, au ajuns la spital