Temperaturile ridicate înregistrate astăzi i-au făcut pe timișoreni să își regândească planurile. Încinși de cele aproape 40 de grade înregistrate la umbră ei au luat cu asalt, cu mic cu mare, strandurile si bazele de agrement din Timisoara.
Mai multe persoane au avut nevoie de intervenția medicilor după ce au fost doborâte de temperaturile aproape insuportabile înregistrate în orașul de pe Bega. Când termometrele indică 40 de grade la umbră, o plimbare prin soare devine de nesuferit iar un drum cu tramvaiul este o adevărată tortură.
Sute de timişoreni au trecut, zilnic, pe la punctele de prim ajutor instalate în municipiu pe perioada caniculei. Luni, termometrele arată chiar şi 40 de grade Celsius. Autorităţile locale şi judeţene fac controale peste controale.
Reprezentanţii Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Timişoara vin cu o serie de sfaturi pentru a face faţă mai uşor perioadei de caniculă şi pentru a preîntâmpina eventualele evenimente neplăcute. Nu vă expuneţi la soare, pe cât posibil, între orele 11.00-18.00, consumaţi multe lichide, fructe şi legume, evitaţi alcoolul şi cofeina şi echipaţi-vă lejer dacă plecaţi la drum!
Cei mai mulți dintre timișorenii trecuți pe listele voluntarilor de la Crucea Roșie care deservesc punctele de prim-ajutor au nevoie doar să ia loc timp de câteva minute și să bea un pahar cu apă. S-au întâlnit însă și cazuri mai grave, care au necesitat intervenția medicilor de pe ambulanțe.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
1
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.
Capitală Culturală
Timp de aproape o lună, Timișoara va găzdui o serie de evenimente dedicate culturii sârbe. Cea de-a 21-a ediție a manifestării „Zilele Culturii Sârbe la Timișoara” se desfășoară în perioada 4-25 noiembrie 2026 și propune publicului concerte, spectacole de teatru, expoziții, lansări de carte, proiecții de filme și evenimente folclorice.
Ştiri din Timiș
Horticultura S.A. susține că incidentul din 1 noiembrie, de la Cimitirul Calea Șagului din Timișoara, unde un copil a ajuns la spital după ce a căzut pe el un monument funerar, a fost provocat de desprinderea unui element al unei construcții private. Societatea precizează că nu a executat construcția și nu a realizat lucrări de consolidare sau modificare structurală asupra acesteia.