Biroul Electoral Judeţean Timiş a fost luat cu asalt, luni, de candidaţii USL la alegerile parlamentare, veniţi în grup pentru a intra oficial în cursa electorală. Încurajaţi de sondajele care îi dau câştigători, liderii USL Timiş au afirmat în cor că doar un accident poate sabota rezultatele scrutinului din 9 decembrie.
Cele patru formaţiuni care formează noua Alianţă România Dreaptă (ARD), PDL, PNŢCD, Forţa Civică şi Noua Republică, şi-au anunţat vineri candidaţii pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Printre aceştia se numără liderul PDL Vasile Blaga, fostul director al Aeroportului Timisoara, Cornel Sămărtinean, consilierul local Ovidiu Ciuhandu, fostul viceprimar ţărănist al Timişoarei Adrian Orza şi alţii.
Conducerea PP-DD Timiş a prezentat, vineri, o listă aproape completă de candidaţi la alegerile parlamentare din 9 decembrie. Încă se duc tratative pentru completarea colegiilor de deputaţi şi senatori rămase libere, printre numele vehiculate fiind şi unele foarte cunoscute.
Trei ţărănişti din Timiş şi-au manifestat intenţia, în cadrul partidului, de a candida la alegerile parlamentare din decembrie. Este vorba de Adrian Orza, Valentin Moldovan şi Ciprian Florin Briceag. Reprezentanţii PNŢCD Timiş speră să obţină trei colegii electorale ca parte a noii Alianţe România Dreaptă.
În urma negocierilor dintre PSD şi PNL, în judeţul Timiş Alianţa de Centru Dreapta (PNL şi PC) va da candidaţii în cinci colegii parlamentare, două de senatori şi trei de de deputaţi. Cum PC şi-a stabilit candidatul, pe Maria Grapini, iar deputatul Horia Cristian va rămâne candidat în Colegiul 1 Timişoara, pentru restul de trei locuri se luptă nu mai puţin de nouă liberali.

Eveniment

Copil de 3 ani, rănit după ce un monument funerar s-ar fi desprins într-un cimitir din Timișoara
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.

Ştiri din Timiș

Se mai fac alegeri parțiale pentru Primăria Timișoara? USR vrea, dar „PSD este extrem de creativ atunci când e vorba de scuze”
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă. 2

Ştiri din Timiș

FOTO. USR și-a prezentat noul Birou Național. „Vom fi câinele de pază al cetățenilor”
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028. 7

Eveniment

Un bărbat de 71 de ani a ajuns la spital după ce un șofer l-a lovit cu spatele pe Calea Aradului din Timișoara. Traversa ilegal
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.

Eveniment

Bărbat de 50 de ani, reținut după ce a fost prins băut la volan, în Variaș
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege. 3

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.