Pro Opera celebrează 5 ani de când pune umărul, solid şi entuziast, la bunăstarea Operei Naţionale Române din Timişoara. Momentul aniversar al asociaţiei conduse de contele Andreas von Bardeau este cel al relansării, printr-o campanie... de mobilizare.
Două noi păduri vor prinde rădăcină în judeţul Timiş, la Livezile şi la Dudeştii Noi. Aproximativ 600 de voluntari din Timiş au participat sâmbătă la acţiunea judeţeană din cadrul campaniei naţionale Mişcarea „Plantăm fapte bune în România”.
Dr. Cristian Andrei, medic specialist neuropsihiatru a moderat, vineri, la Timişoara o dezbatere pe tema violenţei asupra copiilor din România.
Spune NU plaselor din plastic! Acesta este mesajul pe care vor să îl transmită membrii ECO CLUB Timişoara în cadrul unei campanii care va avea loc între 29 şi 30 octombrie. În cinci locaţii din Timişoara, doritorii vor primi plase din material textil în schimbul celor din plastic.
În Timişoara începe colectarea deşurilor electrice şi electronice. Toţi timişorenii care vor arunca aparatele electronice vechi sau defecte vor participa automat la o tombolă şi vor avea şansa să câştige unul dintre cele 55 de premii constând în obiecte electrocasnice. În Timişoara se vor organiza două acţiuni de colectare a deşeurilor în cadrul campaniei „Locul deşeurilor nu este în casă. Trimite-le la plimbare”.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case