După ce peneliştii au început o campanie de strângere de semnături pentru demiterea premierului Victor Ponta, reprezentanţii PSD din Timiş spun că au discutat şi vor să pună în practică o campanie campanie similară... pentru demiterea primarului Timişoarei, Nicolae Robu.
Dacă sunteţi victima unui caz de violenţă domestică sau martorii unui asemenea caz, atunci nu ezitaţi să semnalaţi aceste întâmplări. În spatele uşilor închise, multe familii din România se confruntă cu situaţii de violenţă domestică extremă - o dată la trei zile se înregistrează un caz de omor în familie. Cel mai adesea victimele agresiunilor sunt femei, o dată la cinci zile o femeie fiind ucisă în bătaie! Pentru ca aceste cazuri să se diminueze aveţi la dispoziţie Telefonul Albastru…
România este una dintre puţinele ţări care condamnă penal consumul de droguri, nu numai traficul. E puşcăria o soluţie bună sau nu pentru ”reeducarea” celor care au fost prinşi cu droguri pentru consum? Sunt numeroase păreri pro şi contra, un lucru e sigur, cei care au trecut prin calvarul utilizării acestor substanţe sunt afectaţi, rareori reuşesc să obţină ceva după o sesiune după gratii, poate doar în sens negativ, iar la terminarea ”stagiului”, poartă în spate stigmatul de a fi stat în penitenciar.
Campania “Ţi s-a furat bicicleta, TION te ajută să o găseşti!” a ajuns până la Bucureşti. Un cititor al site-ului nostru ne-a trimis un mail prin care ne sesizează dispariţia a două biciclete, care au fost furate… din Bucureşti.
Pe 1 iunie 2015, de Ziua Copilului, s-a lansat la Timișoara campania de strângere de fonduri pentru dotarea cu aparatură a Secției de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) Pediatrică a Spitalului de Urgență pentru Copii „Louis Țurcanu”. Campania își propune să strângă fonduri pentru dotarea cu aparatură absolut necesară și prioritară pentru funcționarea secției de ATI Pediatrică: injectomate, pupinel, infuzomate, paturi speciale de terapie intensivă.
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
1
Mapamond
Uniunea Europeană deblochează încă 3,3 miliarde de euro pentru Ucraina, bani care vor fi folosiți pentru achiziția de echipamente de apărare, inclusiv drone și rachete. Este a patra tranșă acordată Kievului în cadrul împrumutului de 90 de miliarde de euro pentru 2026-2027.
6
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
2
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Ştiri din Timiș
Pista de biciclete care leagă Timișoara de Serbia va fi supravegheată mai atent după lucrările de reabilitare. Consiliul Județean Timiș anunță măsuri pentru a împiedica accesul autovehiculelor pe traseul destinat bicicliștilor, după ce au fost semnalate situații în care ATV-uri și mașini au circulat pe pistă.
1