O nouă campanie de colectare a anvelopelor uzate la Timişoara. Dacă vreţi să vă debarasaţi de cauciucurile de care nu mai aveţi nevoie o puteţi face joi şi vineri, când anvelopele vor fi colectate în parcarea Iulius Mall.
Mapamond
Un studiu NASA arată că unele microorganisme de pe Pământ ar putea supraviețui pe Lună, în special în zonele permanent umbrite. Descoperirea ridică probleme privind contaminarea mediului selenar și a viitoarelor probe.
Ştiri din Timiș
Statuile cu Arnold Schwarzenegger și alte legende ale culturismului dispar din fața Sălii Olimpia din Timișoara. Cele șase sculpturi private au fost ridicate de pe domeniul public, în timp ce Aquatim a început lucrările de reamenajare a platoului.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara continuă lupta cu ambrozia în august și septembrie. Poliția Locală a făcut deja 170 de verificări și a dat 110 amenzi, în valoare de 33.000 de lei, pentru terenuri neîngrijite.
Ştiri din Timiș
Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș a lansat o licitație pentru renovarea unui apartament din Timișoara destinat găzduirii minorilor străini neînsoțiți. Valoarea estimată a lucrărilor este de peste 2,2 milioane de lei, fără TVA. Lucrările fac parte din proiectul „Îmbunătățirea condițiilor de primire pentru minorii străini din județul Timiș", derulat de instituție.
Ştiri din Timiș
Turnul de Apă din Iosefin, redeschis recent publicului după restaurare, va intra în administrarea Visit Timișoara. Primăria propune darea în folosință gratuită OMD-ului pentru 10 ani, pentru activități turistice, culturale și educaționale.
1
Mapamond
O fetiță de opt ani din Louisiana a murit după ce a contractat Naegleria fowleri, o amibă extrem de rară care poate provoca o infecție cerebrală aproape întotdeauna fatală. Copila ar fi fost expusă în timp ce înota în Lacul Claiborne. În SUA au fost raportate aproximativ 180 de cazuri din 1937 până în prezent.
1
Ştiri din Timiș
Dezvoltatorii imobiliari ar putea fi obligați să amenajeze locuri de joacă în noile ansambluri rezidențiale din Timișoara. Regulamentul propus de consilierul local Răzvan Negrișanu intră la vot în consiliul local, după ce municipalitatea a finalizat documentația.