Încă nu se știe dacă la Târgul de Crăciun din Timișoara se va putea intra și fără certificat verde, iar cei care se ocupă de organizarea acestuia nu reușesc să facă lumină în acest caz. Mai mult, a fost anunțat faptul că Timișoara va avea un brad artificial din Olanda, dar nu ne spune nimeni dacă există buget sau cât costă și când va veni. Asta în timp ce târgul din Sibiu este aproape gata să fie deschis.
Camelia Fetița (Mingasson) a câștigat concursul de director la Casa de Cultură a Municipiului Timișoara. Numită de Fritz în luna aprilie a acestui an, după moartea lui Pavel Dehelean, Fetița a stat director interimar al instituției timp de șase luni. Nu a fost singură la concurs, cel puțin nu o perioadă.
Primăria Timișoara face concurs pentru postul de manager al Casei de Cultură, instituție condusă deocamdată, cu titlu interimar, de Camelia Mingasson. Se cere o experiență de cinci ani în specialitatea studiilor și de cel puțin trei ani în managementul instituțiilor de cultură sau organizațiilor neguvernamentale în domeniul culturii.
Azi în Timișoara
Vineri, 26 aprilie, puteți merge la film, concerte, expoziții sau petreceri în oraș.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. RETIM Ecologic Service S.A. informează toți utilizatorii serviciului de salubrizare (persoane fizice, asociații de proprietari/locatari, persoane juridice și instituții publice) din Zona 1 a județului Timiș, că urmează să se modifice tarifele de facturare, datorită majorării tarifelor de la Stația de Sortare a Municipiului Timișoara.
Ştiri din Timiș
„Ciuma roșie” era PSD pentru Nicolae Robu până să se alieze din nou PNL cu PSD, iar Alfred Simonis era „Gică contra”. La rândul său, Simonis nu a scăpat ocazia să spună despre Robu că este „ignoratul liberal național” și alte lucruri, în funcție de context.
3
Eveniment
Percheziții ale polițiștilor de la Crimă Organizată, joi, la Timișoara. Oamenii legii au descins în trei locații la un bărbat bănuit de proxenetism. Profita de tinere cu probleme financiare pentru a obține foloase materiale.
Ştiri din Timiș
Joi, 25 aprilie, după câteva luni de negocieri, reprezentanții Primăriei Timișoara și cei ai Mitropoliei Banatului au ajuns la o înțelegere în privința închirierii spațiului fostului sediu al Inspectorat Școlar Județean Timiș. Aici urmează să fie mutați copiii de la Grădinița cu Program Prelungit 19.
Ştiri din Timiș
Marian Constantin Vasile, care candidează ca independent la Primăria Timișoara, și-a prezentat joi, la Timișoara, echipa de specialiști care îi va fi alături dacă va câștiga alegerile, respectiv obiectivele principale pe care le propune pentru dezvoltarea și funcționarea Timișoarei.
7
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Vineri, 26 aprilie 2024, are loc la Timișoara cea de-a doua ediție a competiției WorldSkills de Gastronomie Sustenabilă.