Un scandal izbucnit la sensul giratoriu de pe Calea Aradului, la intrarea pe centura de ocolire a Timişoarei, între un şofer şi un angajat al companiei de drumuri s-a soldat cu un rănit în rândul angajaţilor companiei de drumuri care lucrează la finalizarea acestui tronson.
Reprezentanţii companiei locale de termoficare Colterm anunţă din nou întreruperea furnizării apei calde şi a apei reci hidrofor, parţial, în zona Calea Aradului din Timişoara.
Societăţile Aquatim şi Colterm anunţă din nou întreruperi în furnizarea apei, pe mai multe străzi din Timişoara, pentru zilele de joi şi vineri. Joi vor avea de suferit locuitorii din Calea Aradului Vest, iar vineri cei de pe strada Mircea pe Bătrân şi alţi consumatori din zonă.
După aproape doi ani lungi de proces, un nou martor ar putea face lumină în acest caz. Este vorba despre o femeie care susţine că se afla în taximetrul acroşat de autoturismul Ferrari condus de Adrian Cocoană, înainte ca acesta să piardă controlul şi să ajungă pe trotuar, unde l-a accidentat mortal pe Lucian Reja şi a rănit-o pe prietena acestuia.
O femeie care traversa ilegal strada a fost călcată de un autocamion, în apropiere de Piaţa Verde din Timişoara. Bătrâna a fost ridicată de un echipaj SMURD şi transportată în stare gravă la spital.
Azi în Timișoara
Luni puteți merge la expoziții și un spectacol.
Ştiri din Timiș
Președintele PNL Ilie Bolojan a venit la Timișoara cu un mesaj clar pentru liberali: partidul trebuie să se rupă de PSD și să construiască, inclusiv alături de USR, un pol de centru-dreapta. Bolojan a anunțat și că PNL va intra în opoziție față de Guvern.
Eveniment
Un copil în vârstă de 3 ani a fost rănit, duminică, după ce un monument funerar s-ar fi desprins în cimitirul de pe Calea Șagului din Timișoara.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
2
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
10
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.