Vara s-a cam terminat. Temperaturile din ultima perioadă sunt din ce în ce mai scăzute, iar în apartamente aparatele de aer condiţionat au fost reduse la tăcere. Este vremea caloriferelor să… “vorbească”. De aceea, societatea care furnizează căldură în Timișoara începe probele la rece, pentru ca la început de octombrie să poată da drumul la încălzire. Asta dacă temperaturile de afară vor fi suficient de scăzute.
Vremea nu pare să se răcorească prea curând în Timiș. Meteorologii au prelungit avertizarea de cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat pentru următoarele zile în județul Timiș.
Meteorologii au emis o avertizare de cod galben de caniculă pentru Timişoara, pentru ziua de marţi, cu temperaturi maxime ce ajung la 37 de grade, iar miercuri orașul se va afla sub cod portocaliu de caniculă, cu temperaturi care vor urca până la 38 de grade. În unele saloane ale Spitalului Judeţean Timişoara, însă, pacienţii suportă cu greu căldura, deoarece încăperile nu sunt dotate cu aparate de aer condiţionat.
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale a limitat circulaţia rutieră pe rețeaua de drumuri naționale și autostrăzi care tranzitează județele Arad, Bihor şi Satu Mare marţi, 11 august. Restricția de circulație este valabilă pentru vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, în intervalul orar 12 - 20, din cauza căldurii excesive.
Azi în Timișoara
Marți, 3 noiembrie, puteți participa la evenimente culturale, conferințe, expoziții și spectacole de teatru și dans. Seara este programată o reprezentație de balet-rock la Opera Națională Română Timișoara.
Eveniment
Mobilizare de amploare în zona localității Poeni, din județul Timiș, după ce doi părinți și cei doi copii ai lor au plecat cu ATV-urile într-o pădure și nu au mai revenit. Pompierii, polițiștii, pădurarii și localnicii au pornit în căutarea acestora, luni seara.
Mapamond
Mai mulți copii din Germania au descoperit obiecte metalice periculoase ascunse în dulciurile primite de Halloween. Printre acestea se numără ace de cusut, cuie, șuruburi și agrafe metalice. Într-unul dintre cazuri, o fetiță de nouă ani a fost rănită după ce a mușcat dintr-un baton de ciocolată în care se afla un ac de mari dimensiuni.
Ştiri din Timiș
Au atras privirile trecătorilor, au primit mângâieri și s-au bucurat de o plimbare prin centrul Timișoarei. Câțiva dintre câinii aflați în adăpostul Danyflor au avut parte de o ieșire specială, organizată alături de angajați ai Primăriei. Dincolo de această experiență, patrupedele au însă o dorință mult mai mare: să-și găsească un stăpân și un cămin permanent.
2
România
Românii s-ar putea confrunta cu noi majorări ale facturilor la energie electrică, unul dintre scenariile analizate indicând o posibilă creștere de până la 27%. Autoritățile caută soluții pentru limitarea impactului asupra consumatorilor, iar ajutoarele destinate persoanelor cu venituri reduse se află, de asemenea, în discuție.
1
Capitală Culturală
Muzeul Național al Banatului pregătește un eveniment special dedicat artistului Silviu Oravitzan. Joi, 5 noiembrie, va fi lansat catalogul bilingv „Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”, în prezența maestrului, care va avea ocazia să se întâlnească cu publicul și să ofere autografe. Evenimentul va avea loc în expoziția permanentă dedicată artistului, la Bastionul Maria Theresia din Timișoara.
Mapamond
Arheologii au descoperit în Bagdad, pe situl antic Tell Muhammad, noi dovezi despre alimentația și obiceiurile oamenilor care trăiau în Mesopotamia în urmă cu aproximativ 4.000 de ani. Printre vestigiile scoase la lumină se află o zonă care ar fi fost folosită pentru producerea pâinii și a berii, dar și o tăbliță de lut care menționează un om care primea orz pentru prepararea unei băuturi foarte apreciate în acea perioadă.