Timișorenii traversează în continuare, ilegal, liniile de la Gara de Nord. Fac acest lucru printr-o spărtură în gard, în acelaşi loc unde la sfârşitul anului 2013 un om a fost sfârtecat de câini. Foarte aproape există însă un pasaj subteran, care acum este abandonat și pericolos.
Peste 600 de câini din mai multe ţări europene concurează timp de două zile la Timişoara în cadrul primelor expoziţii de specialitate organizate de Asociaţia Chinologică Română în 2015. Sâmbătă şi duminică, la Complex Senator au fost programate patru asemenea evenimente: două expoziţii CAC, Turneul Campionilor şi Top Ten.
Asociaţia Chinologică Română a judeţului Timiş va avea onoarea de a găzdui comisia de specialitate a Federaţiei Chinologice Internaţionale – FCI, care va efectua vizionarea finală a celor trei variante de ciobănesc românesc, în vederea omologării definitive a acestor rase.
După mai bine de jumătate de an, timp în care Timişoara nu a avut serviciu de ecarisaj, iar numărul câinilor maidanezi de pe străzile din municipiu a crescut considerabil, primăria a semnat, în sfârşit, un nou contract de gestionare a populaţiei canine. Câştigătoarea contractului este şi singura firmă care s-a prezentat la licitaţie – Danyflor - cea care s-a ocupat şi în trecut de serviciul de ecarisaj. Valoarea contractului pe următorii trei ani este de peste 3,5 milioane de lei.
Luna ianuarie a anului viitor va aduce la Timişoara primele expoziţii chinologice din 2015, atât pentru oraşul de pe Bega, cât şi din România. Vor fi două expoziţii naţionale CAC, organizate în sală, la Complexul Expovest din Timişoara, iar cei interesaţi de eveniment sunt deja aşteptaţi să se înscrie în competiţie.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.
Ştiri din Timiș
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”.
21
Eveniment
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.