La aproape patru ani și jumătate de când hoții au tăiat cu flexul și au furat statuia lui Emanuil Ungureanu din centrul Timișoarei, primăria caută un artist care să refacă puzzle-ul pieselor recuperate de polițiști. Între timp, hoții sunt pe cale să își ispășească pedepsele sau chiar și le-au ispășit și au fost eliberați.
Eugen Todoran are, de miercuri, un bust pe Aleea Personalităților din Parcul Central, parc aflat în șantier încă din vara anului trecut. Lucrările nu sunt gata, dar acest lucru nu i-a împiedicat pe reprezentanții primăriei să dezvelească bustul filologului care a contribuit decisiv la întemeierea învățământului filologic timișorean.
De dimineaţă, la Timişoara, s-a dat startul manifestărilor de Ziua Europei. La ora 9.30 s-au depus coroane de flori la Monumentul Ostaşului Român din Parcul Central, eveniment urmat de un alt moment - dezvelirea bustului Regelui Carol Robert de Anjou. Programul manifestărilor dedicate Zilei Europei continuă pe parcursul întregii zile.
Wilhelm Muhle îl are, de acum înainte, pe fiul său alături de el, la intrarea în Parcul Rozelor. Vineri, în cadrul manifestărilor de Ziua Timişoarei, s-a dezvelit bustul lui Arpad Muhle, care, de acum, stă în dreapta tatălui, străjuind intrarea în acest parc al Timişoarei.

Ştiri din Timiș

VIDEO. Șantierul pasajului Slavici-Polonă, în pregătire. Săpături și restricții de circulație din această vară
Au început pregătirile pentru reconstrucția completă a pasajului Slavici–Polonă din Timișoara. În câteva săptămâni vor fi introduse restricții de trafic, iar circulația va fi deviată pe un drum provizoriu amenajat de constructor.

Ştiri sportive

CM2026 – ZIUA 16: Franța, Spania și Belgia își câștigă grupele. Hat-trick al lui Dembele și calificare pentru Capul Verde
Franța, Spania și Belgia au câștigat grupele după ultimele meciuri disputate vineri la Campionatul Mondial 2026, în timp ce Senegal și Capul Verde au obținut calificarea în șaisprezecimi. Uruguayul a fost eliminat, iar Iranul încă speră.

Ştiri din Timiș

Primul Cod Roșu de anul acesta în Timiș. Canicula lovește luni
Luni, Timișul va fi vizat de Cod Roșu de caniculă, până miercuri. 1

Utile

Lucrări ale SDM în Timișoara, astăzi, 27 iunie
Sâmbătă, 27 iunie, au loc mai multe lucrări realizate de SDM Timișoara care vizează reparații rutiere.

Eveniment

VIDEO. Trafic îngreunat pe A1 Timișoara-Lugoj după ce un autotren a rupt parapetele și a ajuns pe sensul opus
Trafic îngreunat sâmbătă pe A1 Timișoara-Lugoj după ce un autotren a ajuns pe sensul opus de circulație.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 27 iunie 2026, în Timișoara?
Sâmbătă puteți merge la mai multe spectacole și proiecții.

România

Nicușor Dan, după consultările cu liderii partidelor: „Am revenit la blocajul politic”
Președintele Nicușor Dan a anunțat vineri seară, la finalul consultărilor cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, că nu va desemna deocamdată un nou premier și le cere partidelor să continue negocierile pentru formarea unei majorități parlamentare. 7

România

Siegfried Mureșan sau Sorin Grindeanu? Nicușor Dan discută acum cu liderii partidelor despre noul premier
Președintele Nicușor Dan s-a întâlnit vineri după-masă, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și ai grupului minorităților naționale, pentru noi consultări privind desemnarea unui prim-ministru. Discuțiile au loc în condițiile în care cele două tabere politice au rămas pe poziții opuse în privința viitorului șef al Guvernului. 6

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici