Ultima ediţie a Bursei locurilor de muncă, organizată la Timişoara, a fost un real succes. Un număr de 70 de angajatori au adus în faţa timişorenilor interesaţi 940 de slujbe. Interesul a fost ridicat, numărul celor prezenţi a fost destul de mare. La Casa Tineretului pe lângă persoanele interesate de un loc de muncă au fost prezenţi şi mai mulţi deţinuţi de la Penitenciarul de pe Popa Şapcă, dar şi mai mulţi elevi din liceele timişorene, interesaţi de ofertele de pe piaţa muncii.
Se pregăteşte o nouă ediţie a Bursei Generale a Locurilor. Evenimentul va avea loc la Casa Tineretului din Timişoara, iar firmele interesate, pot să îşi transmită solicitările către Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş.
Vineri are loc bursa locurilor de muncă la Timișoara, adresată persoanelor din grupurile vulnerabile. Astfel persoanele încadrate în grad de handicap, cele de etnie romă și tinerii peste 18 ani, care părăsesc sistemul instituționalizat de protecție sunt așteptați la bursa locurilor de muncă începând de la ora 10.
Interes ridicat pentru noua ediţie a Bursei locurilor de muncă, organizată vineri dimineaţa la Casa Tineretului din Timişoara. Au fost oferite aproape 1.400 de noi locuri de muncă, iar numărul candidaţilor la noi joburi a fost mare.
Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş vine în întâmpinarea celor care sunt în căutarea unei slujbe şi va organiza o nouă ediţie a Bursei locurilor de muncă. Evenimentul va avea loc pe data de 26 septembrie, la Casa Tineretului din Timişoara.
Eveniment
Un bărbat de 62 de ani a fost găsit mort, marți seară, în Cimitirul Eroilor din Timișoara. Polițiștii iau în calcul varianta sinuciderii, acesta prezentând răni la gât și torace.
Ştiri din Timiș
Luca Niculescu a depus jurământul și a preluat oficial funcția de prim-ministru al României, alături de cei 18 miniștri ai noului Cabinet, după ce Guvernul a primit marți votul de învestitură al Parlamentului, cu 280 de voturi „pentru”.
2
Capitală Culturală
O tânără actriță din Timișoara transformă tema femicidului într-un spectacol de teatru documentar, construit pe baza unor cazuri reale, mărturii și cercetări despre violența de gen. „DERIVAT FEMININ: Documentarea unei traume colective” va avea premiera joi, 23 octombrie, de la ora 19, la UPT Campus Creativ. Intrarea este liberă.
Ştiri din Timiș
Radiala Vest, proiectul care ar urma să lege Timișoara de Centura de Vest și, mai departe, de autostradă, face noi pași înainte. Consiliul Local a aprobat marți parteneriatul cu CNAIR, iar săptămâna viitoare ar urma să fie supusă aprobării procedura de expropriere a terenurilor necesare proiectului.
4
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara încearcă să pregătească terenul pentru următoarea etapă a proiectului noului Spital Municipal, care ar urma să fie construit prin parteneriat public-privat. Municipalitatea a discutat cu reprezentanți ai Ministerului Finanțelor, Băncii Mondiale și Departamentului de Comerț al SUA despre modificări și clarificări legislative necesare pentru atragerea investitorilor.
2
România
Guvernul condus de Luca Niculescu a fost învestit de Parlament cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind pragul de 233 de voturi necesar pentru învestire. Noul Executiv beneficiază de susținerea PSD, PNL și UDMR, ultimele două formațiuni semnând un acord de susținere fără a intra la guvernare.
8
Ştiri din Timiș
Noua clinică din Iulius Mall este cea de-a șaptea clinică Kinetic din România și se întinde pe o suprafață de 700 mp. Adulții și copiii au acces la servicii integrate de recuperare medicală, de la kinetoterapie și fizioterapie și până la recuperarea afecțiunilor coloanei vertebrale și evaluări de biomecanică.
Ştiri din Timiș
Comuna Giroc face un nou pas spre realizarea unui sediu administrativ modern. Proiectul privind consolidarea seismică și creșterea eficienței energetice a viitoarei clădiri a primăriei a fost inclus pe lista investițiilor finanțate prin Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic. Valoarea finanțării depășește 27 de milioane de lei, deci peste 5 milioane de euro.
4