Reprezentanții USR Timiș vor să blocheze bugetul Timișoarei, după ce au depus o contestație cu privire la procedura de aprobare a proiectului de buget întocmit de primărie. De ce? Pentru că municipalitatea nu a respectat termenele prevăzute de lege. Ei cer respectarea termenului de 15 zile pentru posibilitatea depunerii de contestații la proiectul de buget, de la data afișării acestuia.
Timișorenii interesați de bugetul Timișoarei s-au adunat, miercuri, în Sala de Consiliu a primăriei, pentru a discuta despre cum împarte primăria bugetul local pe anul 2017. Nu foarte mulți s-au înghesuit să participe la dezbatere, iar cei care au fost au cerut camere video în stațiile RATT, un pod peste Bega în prelungirea Pasajului Solventul, parcări sau… bani pentru burse de merit pentru elevi.
Timișoara are la dispoziție peste 300 de milioane de euro în anul 2017, conform proiectului de buget gândit de reprezentanții primăriei. Bugetul local al orașului este de aproape 1 miliard de lei, bani la care se adaugă și bugetul instituțiilor publice, mai precis al spitalelor, de peste 400 de milioane de lei. În total, în 2017, Primăria Timișoara mizează pe un buget de 307,3 milioane de euro, puțin mai mare decât cel de anul trecut.
Deși alte orașe mari din România au făcut publice bugetele locale pe anul acesta, Timișoara nu este pregătită încă să-și prezinte lista de investiții. Primarul Timișoarei susține că municipalitatea vrea să publice bugetul fără deficit, urmând să apară probabil la începutul săptămânii viitoare pe site-ul primăriei.

România

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027. Ajutoare de până la 500 de lei în decembrie
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.

Horoscop

Energia Astrală a lunii Noiembrie
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 1 noiembrie 2026, în Timișoara?
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.

Ştiri din Timiș

Rezultate parțiale la votul intern al USR. Lațcău și Șipoș, aleși în Biroul Național
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.

Eveniment

Tânăr de 24 de ani, reținut după ce ar fi furat echipamente audio dintr-o locuință din Timișoara
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Timișoara, fiind bănuit că a spart o locuință și a furat mai multe echipamente audio, în valoare de 400 de euro.

Ştiri din Timiș

Fritz, la congresul USR de la Timișoara: „Ne-au cântat prohodul de o mie de ori, iată că tot suntem aici”
Dominic Fritz a deschis congresul USR de la Timișoara cu un atac la PSD și la premierul Luca Niculescu. Liderul USR a spus că partidul trebuie să fie „motorul” unei coaliții reformatoare, nu „roata de rezervă”. 19

Eveniment

Tânăr de 18 ani, reținut după ce a provocat un accident în Comloșu Mare și a fugit
Un tânăr în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce ar fi provocat un accident rutier în localitatea Comloșu Mare, apoi ar fi fugit de la locul evenimentului. Acesta conducea fără permis și se afla la volanul unui autoturism neînmatriculat.

România

Se elimină taxa de 25 de lei pentru coletele din afara UE de la 1 noiembrie în România
Începând cu 1 noiembrie 2026, România elimină taxa logistică de 25 de lei aplicată coletelor cu valoare sub 150 de euro expediate din afara Uniunii Europene.