Sunt enervante. Iritante. Infernale. Îi „boicotează” pe Beethoven, pe Brahms sau pe Ravel, pe cei din orchestră şi pe cei din sală, deopotrivă. Dar par de neoprit. Ţârâielile telefoanelor celulare disturbă mereu concertele Filarmonicii Banatul. Supărat că bunul simţ şi vorba bună nu au efect, directorul instituţiei, Ioan Coriolan Gârboni, a decis să declare război deschis „soneriilor” şi să cumpere un aparat care să bruieze semnalul telefoanelor mobile.
Ştiri din Timiș
Locuitorii din Ronaț pot circula, începând de luni, 22 decembrie, prin Pasajul Solventul, care face legătura spre Gara de Nord. Deschis în regim de șantier, cu o bandă pe sens, pasajul rămâne încă în lucru, iar finalizarea completă este estimată pentru primăvară.
Ştiri din Timiș
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, a fost prezent duminică la Timișoara, unde a depus o coroană de flori la monumentul „Crucificare” din Piața Victoriei, în memoria eroilor martiri ai Revoluției din 1989, alături de vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Iovescu.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. În urmă cu un an, Spitalul Regina Maria Timișoara a deschis camera de gardă dedicată pacienților adulți. De atunci, aceasta funcționează 24/7, inclusiv în zilele de sărbătoare, oferind acces continuu la urgențe medicale.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara pregătește modernizarea campusului Liceului Electrotimiș, începând cu reabilitarea clădirii principale. Proiectul vizează creșterea eficienței energetice și îmbunătățirea condițiilor pentru elevi, investiția estimată pentru corpul C1 fiind de peste 21 de milioane de lei.
Ştiri din Timiș
Primăria Timișoara propune majorări consistente ale taxelor și impozitelor locale pentru 2026, ca urmare a modificărilor legislative naționale. Proiectul va fi dezbătut public marți, 23 decembrie, de la ora 16, într-o procedură accelerată.
4
Ştiri din Timiș
Timișorenii care vor să vorbească mai fluent limba engleză au, din ianuarie, o nouă opțiune gratuită: un club de conversație dedicat adulților, gândit ca un spațiu relaxat de exersare și învățare practică.
Ştiri din Timiș
ADVERTORIAL. Locuințele modulare din containere sunt fabricate industrial, pe structuri metalice rezistente, cu panouri termoizolante eficiente și finisaje moderne, oferind o alternativă practică la construcțiile tradiționale, atât în ceea ce privește timpul, cât și bugetul.
Ştiri din Timiș
Parohia Ortodoxă Română Timișoara-Iosefin și Fundația „Preot Ioan Olariu” au îmbinat, în prag de Crăciun, ajutorul concret pentru cei nevoiași cu bucuria colindului tradițional, într-o serie de acțiuni filantropice și un concert care a adunat sute de credincioși.