tion.ro Web analytics

Timișoara intră în rândul marilor orașe europene în care turiștii pot admira și altfel de brazi, amenajați din materiale reciclabile. Grație voluntarilor, pentru că Primăria Timișoara nu a mișcat niciun deget pentru a pune capitala Banatului pe hartă cu o asemenea realizare. 11 brăduți făcuți din capace de bere, din CD-uri, roți de biciclete, pahare de plastic sau din doze de aluminiu vor putea fi admirați de sâmbătă în Piața Libertății, pe toată perioada sărbătorilor de iarnă.
Primii fulgi de nea deja au căzut în dimineața zilei de duminică, așa că iarna a început și din acest punct de vedere, iar brazii vor începe să-și facă loc în case și în alte spații. La Timișoara, peste mai puțin de o săptămână, 11 brazi din materiale reciclabile vor fi instalați și inaugurați în Piața Libertății. Unul dintre aceștia ajunge la 12 metri.
Ce i-a plăcut în mod deosebit primarului Timişoarei în Maroc, ultima ţară pe care a vizitat-o? Dincolo de autostrăzi, Nicolae Robu a apreciat, cităm... „îmbinarea foarte armonioasă între palmieri și brazi” pe care a observat-o. Edilul crede că trebuie să ieşim din anumite tipare şi să privim lucrurile cu mintea deschisă.
L-au împodobit, l-au admirat, au cântat și s-au emoționat în jurul lui, acum îl aruncă la gunoi. Mii de brazi de Crăciun, unii purtând încă urme de beteală pe crengi, ajung în aceste zile în containere, sprijiniți de pubele sau, pur și simplu, abandonați pe stradă. Pentru unii, repudierea în masă a brazilor e mană cerească. Dacă totuși nu vă îndurați să lepădați pomul de Crăciun la ghenă, îl puteți duce la librărie!

Mapamond

VIDEO. Premierul slovac Robert Fico, rănit prin împușcare într-un atentat
Premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit prin împuşcare miercuri după o reuniune guvernamentală desfăşurată în afara capitalei Bratislava, în oraşul Handlova, potrivit AGERPRES.

România

Abuzul sexual asupra copiilor, principalul conținut din online raportat de utilizatori
Conform datelor colectate de linia esc_ABUZ, procesate de experții Salvați Copiii, 98% dintre acestea reprezintă abuz sexual asupra copiilor. 92% dintre acestea sunt materiale de tip „Child Sexual Abuse Material” (CSAM), autogenerate de adolescenți. Datele colectate de organizație mai arată că, în primul trimestru al anului 2024, aceste imagini sau imagini cu conținut dăunător au crescut ca frecvență.

Ştiri sportive

„Warm-up Celebrarea Orașului”, turneul de baschet la care pot participa timișorenii între 12 și 45 de ani
Noul teren de baschet de pe malul râului Bega, adiacent Bulevardului Vasile Pârvan, va găzdui turneul de baschet 3x3 „Warm-up Celebrarea Orașului”. 1

Eveniment

VIDEO. Doi tâlhari care au atacat un om pe stradă în Timișoara și i-au furat portofelul, prinși de polițiști
Doi bărbați, de 38 și 48 de ani, au fost prinși de polițiști și, în primă fază reținuți 24 de ore, după ce la începutul acestei săptămâni au bătut un om în plină stradă, furându-i portofelul în care acesta avea banii și actele personale.

Ştiri din Timiș

Rățuștele se pregătesc de o nouă cursă pe Bega, chiar de Ziua Copilului
Cursa Rățuștelor pe Bega, cel mai cunoscut și îndrăgit proiect caritabil, se întoarce la Timișoara chiar de Ziua Internațională a Copilului. 1

Mapamond

Mai mulți muncitori mexicani morți într-un accident rutier în SUA
Cel puţin opt muncitori mexicani au murit în coliziunea autobuzului în care se aflau cu o camionetă pe o şosea din Florida, scrie AGERPRES.

Ştiri din Timiș

De la primele calculatoare la realitatea virtuală. UPT așteaptă vizitatori la Noaptea Muzeelor 2024
Timișorenii pasionați de tehnologie sunt invitați sâmbătă la Experimentarium, pentru a petrece Noaptea Muzeelor într-un cadru inedit. Universitatea Politehnica Timișoara, alături de Departamentul ID/IFR și Educație digitală, Centrul Multimedia și împreună cu proiectul cultural Spotlight Heritage Timișoara au pregătit instalații unice și vor prezenta o istorie a tehnologiei, de la primul calculator funcțional la realitatea virtuală.

Ştiri din Timiș

Cei care vor să facă parte din comisia de bugetare participativă a PMT au mai mult timp la dispoziție
Primăria Timișoara a prelungit termenul pentru înscriere în comisia de buget participativ. Înscrierile ar fi trebuit închise luni, 13 mai, dar termenul a fost prelungit cu o săptămână.

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici