Ce îl doare cel mai mult pe românul care stă la bloc în această perioadă? Căldura! Surprinzător, chiar dacă un aparat de aer condiţionat costă doar câteva sute de euro, o asemenea investiţie efectuată de cel care scoate la vânzare un apartament în Timișoara ridică semnificativ valoarea cerută la vânzarea proprietăţii. Diferenţa în plus poate ajunge şi la 7.000 de euro. Desigur pot fi şi alte criterii care influenţează preţul!
Consiliul Judeţean Timiş începe renovarea blocului de apartamente de lângă Spitalul Judeţean Timişoara. Apartamentele sunt destinate angajaţilor Spitalului Judeţean Timişoara, dar după renovare aici vor sta şi angajaţi ai Consiliului Judeţean Timiş.
Telefoanele de la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat s-au înroșit miercuri seara, după ce mai mulți timișoreni care locuiesc în zona mall-ului au reclamat faptul că au observat un fum dens ce venea de pe acoperișul unui bloc situat pe bulevardul Circumvalațiunii. Pompierii au răspuns de urgență și-au trimis o autospecială la fața locului.
În unele zone din Timişoara, de exemplu pe strada Orşova, unde primăria a amenajat o parcare ecologică lipită de un bloc, au apărut tăblii pe care scrie că sunt „parcări auto pentru locatari”. Nu vorbim despre parcări realizate prin sistemul TimPark, iar parcările respective nu sunt de fapt... rezervate pentru locatarii din imobilele respective, acolo având dreptul să-şi lase maşinile şi alţi şoferi.
ARAD. Un bărbat în vârstă de 49 de ani, fost vameș, a fost găsit, miercuri după-masa, spânzurat în locuința sa. Un apel venit pe numărul de urgență 112, anunța faptul că fostul vameș era decedat, spânzurat în casa scării.
Ştiri din Timiș
După încheierea mandatului lui Dominic Fritz, Timișoara este condusă interimar de Ruben Lațcău. Fritz spune că trebuie organizate alegeri parțiale și acuză Guvernul că „găsește scuze” pentru a le amâna, în timp ce o eventuală alianță USR-PNL rămâne incertă.
Ştiri din Timiș
La congresul USR de la Timișoara a fost aleasă noua conducere a partidului, cu 24 de membri în Biroul Național. Dominic Fritz avea garantat oricum rolul de președinte până 2029, iar acum USR își anunță strategia de opoziție și pentru alegerile din 2028.
1
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a fost rănit într-un accident rutier produs duminică dimineață, 1 noiembrie, pe Calea Aradului din Timișoara.
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat conducând sub influența alcoolului, în localitatea Variaș.
România
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunțat că pensiile urmează să fie majorate în 2027, conform formulei prevăzute de lege.
1
Horoscop
Noiembrie este o lună de tranziție de la energia profundă și transformatoare a Scorpionului către optimismul, libertatea și spiritul aventurier al Săgetătorului.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri din Timiș
Congresul USR de la Timișoara s-a încheiat cu alegerea noului Birou Național. Printre cei aleși se numără și doi membri ai USR Timiș: senatorul Sorin Șipoș și viceprimarul Ruben Lațcău, potrivit rezultatelor parțiale, anunțate în jurul orei 19.