Cum ar fi să ai biroul într-o clădire modernă, în centrul oraşului, lângă cel mai mare mall din afara Bucureştiului? Să beneficiezi de reduceri la food court sau la restaurante, de fiecare dată când mergi în pauza de masă? Să ai în apropierea locului tău de muncă grădiniţa celui mic? Să îţi faci paşaportul de călătorie sau permisul auto, fără a pierde timp, la cozi interminabile? Să te relaxezi la cinema, după orele petrecute la birou sau să mergi direct la sala de fitness, după serviciu? Este posibil, în ansamblul Openville Timişoara.
Cel mai nou mall timişorean, care se va ridica lângă Pasajul Jiul, pe strada Circumvalaţiunii, ar urma să fie finalizat în 2017. Timişoara Centrum va avea aproximativ 80.000 de metri pătraţi de spaţii comerciale, dintre care spaţiile pentru comerţ şi distracţie, 70.000, la care se va adăuga o clădire de birouri de 10.000.
Clujul depăşeşte, încet dar sigur, Timişoara la capitolul spaţii de birouri. La prima vedere această situaţie nu pare a fi una care să afecteze economia locală, dar aceasta poate arăta tendinţa de creştere a interesului pentru oraşul ardelean din partea celor care angajează personal în domeniul serviciilor, mai ales IT. Asta deși în județul Timiș, alături de automotive, una dintre cele mai dezvoltate industrii este cea în domeniul IT.
Piaţa timişoreană a birourilor de clasă A este aproape în totalitate ocupată, arată un studiu realizat de o importantă companie imobiliară internaţională. Rata de 5% în ceea ce priveşte neocuparea este cea mai mică din România. Pentru anul în curs se prevede livrarea a 17.000 metri pătraţi de spaţii de birouri noi.

Azi în Timișoara

Ce facem astăzi, 22 aprilie 2026, în Timișoara?
Miercuri, 22 aprilie, puteți merge la film, la teatru sau la expoziții.

Ştiri din Timiș

Alarmă în Timiș: copiii, tot mai expuși pericolelor online. Un proiect local ajunge la sute de elevi
Aproape toți copiii folosesc internetul de pe telefon, iar riscurile cresc alarmant. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că 96% dintre minori accesează online-ul de pe smartphone, iar unul din doi a fost victima unor forme de hărțuire în mediul digital.

Ştiri din Timiș

Noul val de concedieri de la Primăria Timișoara intră în dezbatere publică
Primăria Timișoara supune dezbaterii publice, luni, 27 aprilie, pachetul de hotărâri care vizează reducerea masivă a personalului din aparatul propriu și instituțiile subordonate. Peste 100 de posturi ocupate ar urma să fie desființate în contextul noilor măsuri de austeritate. 3

Ştiri din Timiș

Zilele Porților Deschise la BNR Timișoara, cu tururi ghidate și lecții de istorie financiară
Banca Națională a României organizează, la Timișoara, o nouă ediție a evenimentului „Zilele Porților Deschise”, odată cu aniversarea a 146 de ani de la înființare.

Ştiri din Timiș

Timișul, pe harta muzicii de elită. Vioara Stradivarius ajunge la elevii cu dizabilități din Timișoara și Lugoj
Proiectul educațional „Un Stradivarius în școli”, derulat de Fundația Culturală Gaudium Animae, revine în prim-plan cu o ediție specială dedicată copiilor cu deficiențe de vedere și celor din comunități cu acces limitat la cultură.

România

PNL anunță că nu va mai forma o coaliție de guvernare cu PSD. Bolojan propune un moratoriu pentru protejarea investițiilor prin PNRR
Ilie Bolojan anunță după o ședință a Biroului Politic Național extins al PNL că s-a votat o rezoluție pentru continuarea guvernării sub mandatul lui Ilie Bolojan. Prim-ministrul a subliniat că PNL nu va mai intra în coaliție de guvernare cu PSD, după ce formațiunea i-a retras sprijinul politic. 19

România

Înscrierile la creșă și grădiniță în 2026. Când pot depune părinții cererile
Ministerul Educației și Cercetării a aprobat calendarul înscrierilor pentru creșe, grădinițe și servicii de educație timpurie complementară pentru anul 2026. Potrivit acestuia, părinții vor putea depune cererile de înscriere în perioada 25-29 mai.

România

Raed Arafat este anchetat de Parchetul Militar într-un dosar de contrabandă și unul de angajări fictive
Raed Arafat este oficial anchetat de către Parchetul Militar într-un dosar de contrabandă, privind transferul unui elicopter din Marea Britanie pentru SMURD, dar și pentru angajări fictive a unor medici ai DSU. 3

Tion.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.

Pentru detalii apasati aici