De la prichindei de câţiva anişori care de-abia au învăţat să pedaleze, însoţiţi de părinţi, la copii de 13-14 ani, care parcurg trasee cu obstacole, cu toţii au participat, duminică, la „ROcicleta – 1 iunie biciclist”. Cu acestă ocazie au fost alese cele mai cochete, arătoase şi impresionante biciclete. 
Sute de timişoreni, de la copilaşi
însoţiţi de părinţi la persoane
mai în vârstă dornice să facă
mişcare şi să se recreeze în mijlocul
naturii, au ieşit sâmbătă la plimbare,
cu bicicletele, pe traseele de la Pădurea Verde,
marcate recent. Unii le cunoşteau deja, alţii au
pedalat pentru prima dată prin pădure.
Video Campanie
Video
Timişorenii sunt invitaţi,
sâmbătă, cu mic, cu mare, la o plimbare
în aer liber cu bicicletele, la Pădurea Verde.
Cu această ocazie, vor fi inaugurate patru trasee
speciale pentru biciclişti, amenajate prin
pădure.
Azi în Timișoara
Duminică puteți merge la expoziții și spectacole.
Ştiri sportive
Politehnica Timișoara a obținut o victorie spectaculoasă, 4-3, în deplasare cu Popești Leordeni, după ce a fost condusă de două ori. Bănățenii le-au administrat ilfovenilor prima înfrângere a sezonului.
Ştiri din Timiș
De Ziua Mobilității, centrul Timișoarei a fost închis traficului și transformat într-un spațiu pentru evenimente sportive și culturale. „Străzi pentru comunitate” aduce cafenele improvizate, terenuri de sport și spectacole în „tringhiul” C.D. Loga – 20 Decembrie 1989 – Regele Ferdinand și pe Podul Mihai Viteazu.
9
Ştiri din Timiș
Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara (DFMT) a scos la licitație serviciul de încasare a impozitelor și taxelor locale prin intermediul unor terți, pentru următorii patru ani. Contractul ar putea ajunge la aproximativ 9,4 milioane de lei cu TVA,.
5
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
17
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case