Cum furtul bicicletelor a devenit destul de comun și de neplăcut pentru proprietari, la Timișoara a devenit funcțională o bază de date în care proprietarii îşi pot înscrie vehiculul. Eventualii cumpărători pot verifica dacă ceea ce doresc să achiziţioneze este furat, bicicleta fiind raportată în acest sens ca „subtilizată”.
Peste o sută de persoane care nu au respectat interdicţia impusă de Primăria Timişoara de a circula cu bicicletele prin centrul oraşului s-au ales cu avertismente de la Poliţia Locală, iar patru biciclişti au fost şi amendaţi de la intrarea în vigoare a hotărârii. Din noiembrie va fi liber la pedalat prin Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia.
Autorităţile locale au organizat, joi, o plimbare cu bicicletele, pentru a arăta că susţin folosirea acestui mijloc de transport în „Săptămâna Mobilităţii”. Chiar dacă era anunţat un circuit la care să participe aleşii locali împreună cu angajaţii primăriei şi au fost închiriate 50 de biciclete, la pedalat au ieşit doar viceprimarul Dan Diaconu şi aproape 30 de funcţionari.
Zeci de persoane care nu au respectat interdicţia impusă de Primăria Timişoara de a circula cu bicicletele prin centrul oraşului între orele 18:00-22:00 s-au ales cu avertismente de la Poliţia Locală, de la intrarea în vigoare a hotărârii prin care s-au instituit restricţiile. Doi biciclişti au fost şi amendaţi.
Atenţie, din această săptămână au intrat în vigoare interdicţiile pentru biciclişti la Timişoara! Vorbim despre hotărârea de consiliu local care interzice mersul pe bicicletă, între orele 18.00-22.00, în Piaţa Victoriei şi pe strada Alba Iulia. Până acum, nouă biciclişti prinşi pedalând prin centrul oraşului s-au ales cu avertisment de la Poliţia Locală, iar la a doua abatere riscă amendă de la 100 la 200 de lei.
România
Siegfried Mureșan a fost desemnat premier și spune că va începe imediat elaborarea unui program de guvernare proeuropean, cu prioritățile prezentate la începutul săptămânii viitoare.
4
Azi în Timișoara
Sâmbătă puteți merge la evenimentul „Străzi pentru comunitate”, la un târg sau la spectacole.
Eveniment
O conductă de gaz s-a fisurat, vineri seară, pe strada Nicolae Bălcescu din Sânnicolau Mare, iar scurgerile au determinat evacuarea locuitorilor pe o rază de aproximativ 500 de metri. UPDATE. Locuitorii s-au întors în case
Eveniment
Unul dintre minorii care l-au ucis pe Mario Berinde, adolescentul de 15 ani din Cenei, a fost condamnat de Tribunalul Timiș la 15 ani într-un centru de detenție. Acesta trebuie să plătească familiei victimei și daune morale de peste un milion de euro. Decizia nu este definitivă.
3
România
Criza politică din România începe să pună presiune și pe ratingul de țară. Fitch avertizează că România ar putea ajunge în categoria „junk” dacă nu va avea în curând un guvern funcțional și un plan credibil pentru reducerea deficitului bugetar.
7
Ştiri din Timiș
Timișoara se umple de restricții de circulație în următoarele zile, odată cu organizarea mai multor evenimente sportive și culturale. Traficul va fi închis pe traseul Timișoara Grand Prix, iar parcarea de la Modex va fi rezervată pentru șase zile.
3
Eveniment
Un bărbat în vârstă de 40 de ani a fost prins în flagrant, în județul Timiș, în timp ce ar fi deținut în autoturism substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, porționate pentru comercializare. Procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus inițial reținerea acestuia, iar ulterior Tribunalul Timiș a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.